Nașterea unei biserici în miniatură

În Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci, 9 septembrie, Preasfinţitul Părinte Timotei, Episcopul Spaniei și Portugaliei, s-a aflat în mijlocul credincioşilor Parohiei „Tuturor Sfinţilor” din Bilbao, Spania. De data aceasta n-a fost cu ocazia hramului, ci pentru a oficia Sfânta Liturghie arhierească în cadrul căreia s-a săvârşit şi Sfânta Taină a Cununiei pentru doi tineri din parohie, membri Nepsis. Prezenţa Preasfinţitului Timotei a fost o mare bucurie atât pentru tinerii Ionuţ Panaite şi Elitsa Arnaudova, cât şi pentru întreaga parohie, păstorită de preotul Petru David. Alături de Preasfinția Sa și de părintele paroh, a slujit și părintele stareț Serafim din Arhiepiscopia Ortodoxă Română de Alba Iulia.

Pentru dragostea lor faţă de Biserica lui Hristos, Dumnezeu i-a învrednicit de această „Taină Mare” în cadrul Sfintei Liturghii, fiind, aşa cum menţiona Preasfinţitul Timotei, „pentru prima dată în Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei şi Portugaliei când săvârşim Taina Cununiei în cadrul Sfintei Liturghii, aşa cum este Tradiţia Bisericii Ortodoxe...”.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa sublinia faptul că toate Tainele se săvârşeau înainte în cadrul Sfintei Liturghii, însă, din păcate, în zilele noastre au devenit „sărbători ale familiei, pierzându-se caracterul lor de slujbă comunitară: „Când doi tineri vin în faţa Sfântului Altar să se cunune, nu este altceva decât naşterea familiei în Hristos şi în Biserică, de aceea atât Botezul cât şi Sfânta Taină a Cununiei sunt sărbători ale întregii Biserici”.

Preasfinţia Sa a adăugat faptul că înainte „niciodată nu se săvârşea Sfânta Taină a Cununiei în cursul săptămânii sau sâmbăta, aşa cum obişnuim în zilele noastre, ci numai duminica şi în cadrul Sfintei Liturghii, când toată Biserica era chemată să fie martoră la naşterea unei biserici în miniatură”.

Citându-l pe pr. Dumitru Stăniloae, ierarhul a menţionat că familia este „o icoană a Sfintei Treimi”, pentru că iubirea este cea care le leagă pe cele Trei Persoane, dar şi cele trei părţi ale familiei: soţul, soţia şi copiii, „copiii fiind rodul iubirii”. Aşa cum Tatăl îşi iubeşte Fiul, la fel soţul trebuie să-şi iubească soţia, cum Fiul îşi iubeşte Tatăl, la fel soţia trebuie să-şi iubească soţul şi la fel cum Duhul Sfânt este iubit şi iubeşte, la fel copiii trebuie să fie iubiţi de părinţi şi să-şi iubească părinţii”.

Prin Sfânta Taină a Cununiei, cei doi devin cunună unul altuia. Cununile cu care sunt încununaţi mirii în cadrul Sfintei Liturghii se iau de pe Sfânta Evanghelie din Sfântul Altar, care simbolizează cerul, care simbolizează raiul, însemnând darul lui Dumnezeu: soţia fiind dar pentru soţul său, iar soţul fiind dar pentru soţia sa: „Acest dar al lui Dumnezeu vine din iubirea lui Dumnezeu faţă de noi, dar şi din iubirea celor doi care vin în faţa Sfântului Altar pentru a se încununa asemenea unor mucenici care bine s-au nevoit”.

Înconjurul de trei ori al Sfintei Evanghelii şi al Sfintei Cruci este un „dans al bucuriei”, pe care mirii împreună cu naşii şi preoţii îl „dănţuiesc în jurul lui Hristos care este pe cruce, deoarece crucea nu a adus suferinţă”. „Nu trebuie să înţelegem crucea ca pe o suferinţă, nu trebuie să înţelegem familia ca suferinţă, nici chiar atunci când se abat nori grei asupra ei, pentru că o dată cu Învierea, crucea nu mai este suferinţă, este bucurie”.

În încheiere, Părintele Episcop Timotei le-a adresat mirilor îndemnul de a iubi Crucea lui Hristos, „de a o planta în inima lor” şi de a-i lua pe Sfinţii și Drepții Părinți Ioachim şi Ana ca model de credinţă, iubire, răbdare şi nădejde, sfinţi care din această zi au devenit ocrotitori ai acestei familii nou-întemeiate.

Pastorație și misiune pentru românii din Bilbao

Din dorința credincioșilor români din Bilbao, al căror număr era tot mai mare, în luna noiembrie a anului 2005 s-a slujit aici pentru prima dată Sfânta Liturghie, urmând ca parohia să fie înființată oficial la data de 15 aprilie 2006, primind hramul „Tuturor Sfinților”. La început enoriașii participau la sfintele slujbe în Biserica Santa Monica a unei mănăstiri catolice de maici, dar la scurt timp părintele paroh Petru David îi aștepta în Biserica San Cristobal din Derio, locația unde se slujește și astăzi.

În timp lucrurile au evoluat și acum, pe lângă participarea la sfintele slujbe, românii din Bilbao și împrejurimi se reunesc ori de câte ori au ocazia pentru a se implica în diferite activități. O categorie importantă o reprezintă tinerii, care se bucură de atenție sporită din partea Bisericii încă de la cea mai fragedă vârstă. De 5 ani, copiii frecventează școala parohială, unde învață noțiuni de Religie Ortodoxă, Limba și Literatura Română, Istorie, Geografie, dar participă și la serii catehetice. Aceste cursuri se țin în fiecare sâmbătă, între orele 10.00-13.00, iar în prezent studiază aici aproximativ 15 copii.

Pentru tinerii cu vârste mai mari, activitățile presupun întâlniri periodice, discuții cu părintele paroh după Sfânta Liturghie, dar și o activă implicare în latura social-filantropică a Bisericii, din care amintim vizitele efectuate la cei bolnavi și aflați în diferite suferințe.

În aria parohiei din Bilbao sunt în prezent peste 6.000 de romani ortodocși, pentru care părintele Petru David a înaintat demersurile în vederea construirii unei biserici românești. Evoluția proiectului depinde, însă, de adunarea unor fonduri importante. În urmă cu trei ani a fost deschis un cont în care oamenii pot depune donații în continuare.

Anunțăm pe această cale și următorul eveniment organizat în cadrul Parohiei Ortodoxe Române „Tuturor Sfinților” din Bilbao, ce va avea loc duminică, 16 septembrie, începând cu ora 18.00, la Centrul Ignacio Ellacuria din Bilbao, Calle Padre Lojendio nr. 2 (în spatele centrului comercial). Va fi invitat să conferențieze părintele conf. univ. dr. Constantin Necula de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Sibiu. De asemenea, duminică, părintele Constantin Necula va sluji Sfânta Liturghie alături de pr. Petru David, săvârșind în cadrul Liturghiei și Taina Sfântului Botez pentru un nou-născut din parohie. Va fi o bucurie a întregii comunități, întrucât, așa cum spune preotul paroh, „tinerii au înțeles că bucuria încreștinării se împarte cu toți cei prezenți la Sfânta Liturghie”.