În perioada 30 august – 5 septembrie 2012, comunitatea noastră din Coslada s-a angajat în organizarea unui pelerinaj la Locurile Sfinte, acele locuri atinse de picioarele Mântuitorului Iisus Hristos şi ale Sfintei Fecioare Maria.

Traseul acestui pelerinaj, în care care s-au înscris 52 de persoane, a inclus multe locuri menţionate în evanghelie şi în celelalte scrieri ale Sfintei Scripturi, cum ar fi: Ein Karem, Betleem, Muntele Măslinilor, Galileea, Nazaret, Cana Galileii, Capernaum, Muntele Tabor, Pustiul Iudeii, Valea Hozevei, Ierihon, Muntele Ispitirii, Marea Moartă şi, evident, Ierusalimul – cetatea veche şi împrejurimile. Scopul pelerinajului a fost acela de a cunoaşte mai bine şi, evident, de a înţelege Cuvântul lui Dumnezeu, de a-L cunoaşte mai bine pe Hristos, singurul în măsură să împlinească viaţa omului.

Pelerinajul la locurile sfinte devine, pe lângă împlinirea visului vieţii creştine, o experienţă extraordinară. La prima vedere, când vorbeşti despre pelerinaj, trezeşti în sufletul multora curiozitatea de a şti cum arată locul, spaţiul, peisajul unde Dumnezeu a atins concret această vale de lacrimi, fie ele de dureri, dar şi de mici bucurii. În schimb, uităm să vorbim despre ceea ce trăieşti şi simţi cu adevărat în aceste locuri sfinte.

Cu emoţie adâncă am intrat în cetatea sfântă, în care şi Iisus intrase, aclamat ca Unul Care vine în numele Domnului, pentru ca, după aceea, să iasă în toată ruşinea, ca şi Cel mai mare răufăcător, El, Care de fapt, a luat asupra Sa durerile noastre şi s-a împovărat cu suferinţele noastre. În  zi de vineri, am mers pe Drumul Crucii. Ne-am rugat pentru noi şi pentru cei pe care îi purtam în suflete, pentru iertarea păcatelor noastre multe care l-au costat pe Iisus Hristos moartea pe cruce.

Atmosfera încărcată de lume venită din toate colţurile lumii, străzile înguste ce îngreunează circulaţia, tarabele pline cu tot felul de mărfuri, îţi provoacă din start o stare de nemulţumire, dar şi de înţelegere a gestului plin de mânie sfântă al Mântuitorului. Ajungem la „Sfântul Mormânt”, locul şi izvorul credinţei noastre. Sfântul Mormânt e un complex de biserici. Aici rugăciunea nu s-a întrerupt niciodată şi nici nu se va întrerupe vreodată, pentru că aici Domnul este cu noi până la sfârşitul veacurilor. Pe rând am trecut pe la Biserica Sfintei Învieri, Sfântul Mormânt, Golgota, Piatra Ungerii şi Capela Arătării lui Hristos. Privim piatra Golgotei, dar şi piatra pe care a fost îmbălsămat după moartea Sa Domnul, sărutăm piatra pe care a stat în mormânt şi care a devenit rampa de lansare spre cer a tuturor celor ce cred în marea taină a învierii.

Coborâm, de pe creasta muntelui, spre Ghetsimani. Privim Ierusalimul din acest loc încărcat de amintirea Domnului şi a patimilor Sale. Măslinii bătrâni ne privesc şi vor să ne spună tot ce s-a întâmplat aici, în urmă cu două mii de ani. Aici au adormit apostolii în timp ce Iisus, doar la câţiva paşi de ei, agoniza transpirând sânge. Totul se opreşte în loc, totul devine mai greu, mai apăsător. Tăcerea pune stăpânire pe întreg grupul. Se aude, la un moment dat, glasul părintelui David: „Aici, pe această piatră, a curs sânge; aici Hristos s-a rugat, dacă e cu putinţă, să treacă paharul suferinţei, dar nu voia Lui, ci voia Tatălui să fie; aici Mântuitorul s-a rugat pentru întreaga omenire…”. Rămânem câteva minute în tăcere pentru rugăciune personală. Ajungem în valea Cedronului şi, după vizitarea bisericii „Mormântul Maicii Domnului”, ne retragem pentru odihnă.

Nu îmi propun să descriu cu lux de amănunte fiecare loc pe care l-am vizitat, ci doar să le reamintesc. În Betleem, locul sărăciei, aşa cum îl menţionează evanghelistul Luca, orice pelerin vede sărăcia oamenilor ce trăiesc efectiv de pe urma turiştilor. Dumnezeu a preferat acest loc sărac. De fapt, sărăcia este rezultatul împietririi inimii omului faţă de semenul său. Aici s-au vizitat Biserica Naşterii Domnului, ridicată de Împărăteasa Elena peste peştera în care S-a născut Iisus, Grota Laptelui şi Biserica Păstorilor, Mănăstirile „Sf. Sava cel Sfinţit” din Pustiul Iudeii şi „Sfântul Teodosie cel Mare”.

Asemenea magilor, pe alt drum, am pornit pe urmele Fiului lui Dumnezeu, acolo unde a trăit gingăşia copilăriei – Nazaret („Nume de floare”) – şi unde Dumnezeu a ales cu adevărat „floarea” pământului nostru – Sfânta Fecioară Maria pentru a conlucra la planul mântuirii noastre. Intrăm în Biserica „Sfântul Gavriil”, unde în altarul mic şi întunecos se aude susurul Izvorului Sfintei Marii, în Biserica Bunei Vestiri, înălţată pe locul unde Arhanghelul Gavriil a anunţat-o pe Fecioara Maria că Îl va naşte pe Fiul lui Dumnezeu. Ajungem şi la biserica Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul.

Nu au lipsit de pe harta pelerinilor nici Cana Galileii, unde Hristos a făcut prima minune, transformând apa în vin, Muntele Tabor, unde s-a petrecut „Schimbarea la Faţă” a lui Iisus. Nu puteam trece pe lângă Muntele Tabor fără să nu simţim şi noi ceea ce a mărturisit Petru: „Doamne, ce bine ne simţim aici”.

Au urmat: Marea Galileii, locul Botezului în apele Iordanului, Valea Iordanului, unde s-a vizitat Mănăstirea „Sfântul Gherasim”, Aşezământul Românesc din Ierihon, unde am şi participat la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. După cel mai vechi oraş din lume, Ierihon, a urmat Mănăstirea „Sf.  Gheorghe Hozevitul” unde se află  moaştele Sf. Ioan Iacob şi Peştera Sf. Ilie Tesviteanul, Muntele Ispitirii, Mănăstirea care adăposteşte fântâna lui Iacob şi Moaştele Sf. Filumen. Nu se putea fără o baie în apele sărate şi în nămolul Mării Moarte.

Închei, cu urarea pe care, se pune, evreii şi-o fac unul altuia la despărţire, în orice colţ al lumii s-ar afla: La anul, la Ierusalim!

Gina Cimpoca, prezbitera