28 iulie 2013 va rămâne în istorie ca ziua în care s-a înființat prima mănăstire ortodoxă în Spania.
Ceva mai sus de El Pont de Suert, în drumul spre Vielha, se află mica localitate din Munții Pirinei, Vilaller. Aici funcționa până în urmă cu șase ani un seminar de vară al Episcopiei Catolice de Lleida, pe care Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei l-a primit cu drept de folosință pentru o perioadă de 25 de ani, cu posibilitatea de prelungire. Actul concesiunii a fost semnat în 23 martie 2012 între Episcopul Catolic de Lleida, Mons. Joan Piris Frigola, și Preasfințitul Timotei, Episcopul Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei.
De atunci, s-au făcut procedurile necesare lucrărilor de restaurare, s-au pregătit două apartamente, unul pentru maici, iar altul pentru părintele duhovnic, punându-se uși antifurt și geamuri termopan, iar apoi zugrăvindu-se apartamentele.
Lucrări s-au efectuat și în alte părți ale clădirii: s-au înlocuit unele geamuri cu geamuri termopan, s-a scos placa denivelată a comedorului și a bucătăriei, s-a turnat o nouă placă în sala de mese cu o suprafață de peste 200 m2, s-a cumpărat o bucătărie industrială, s-au cumpărat și montat două pompe de apă, s-a verificat și reparat instalația de apă, s-au făcut reparații la instalația electrică, s-au înlocuit geamurile sparte... Cu toate acestea, mai sunt foarte multe lucrări de făcut până la obținerea permisului de activitate, dar ceea ce este mai important s-a realizat prin înființarea mănăstirii și începerea vieții de obște.
Duminică, 28 iulie, încă de dimineață, curtea fostului seminar de vară s-a umplut de credincioși ortodocși și nu numai, veniți împreună cu preoții lor, unii de la mari distanțe: părintele protopop Aurel Bundă din Barcelona, părintele Andrei Turea din Santander, părintele Ion Răducu din Pamplona, părintele Florin Răducu din Huesca, părintele Daniel Șimon din Lleida și părintele diacon Claudiu Florin Stoenoiu din Oliva. De asemenea, au venit mulți credincioși din alte localități: Valencia, Zaragoza, Manresa, Calatayud etc.
După săvârșirea slujbei de sfințire a apei s-a început Utrenia, iar la ora 10.00 s-a făcut primirea Preasfințitului Timotei, care a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, în timpul căreia l-a hirotonit întru ieromonah pe ierodiaconul Daniel, viitorul duhovnic al mănăstirii, sosit cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Gherasim al Arhiepiscopiei Râmnicului, de la mănăstirea Turnu. Părintele Daniel este de la vârsta de 16 ani în mănăstire, a absolvit Seminarul de la Râmnicu Vâlcea și Facultatea de Teologie de la Sibiu, iar actualmente este masterand la secțiunea biblică.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Timotei a rostit cuvântul de învățătură. A arătat importanța acestei zile istorice, zi în care se va înceta de a se vorbi de seminarul din Vilaller și se va vorbi de mănăstirea din Vilaller: „Azi s-a întemeiat prima mănăstire ortodoxă din Spania, neexistând alte mănăstiri ortodoxe” și a relatat dificultatea găsirii unui loc potrivit de mănăstire. Începuturile căutărilor le-a făcut Înaltpreasfințitul Iosif, care în anul 2007 a vizitat împreună cu părintele catolic Juan Mora și cu pr. Daniel Șimon din Lleida o ermită a fostului sat natal al părintelui Juan, Tragó de Noguera, sat ce acum se află pe fundul unui lac. După aceea, Preasfințitul Timotei a intensificat căutările, cu ajutorul părintelui Juan, iar, printre altele, a fost vizitată și clădirea fostului seminar de vară de la Vilaller. Se pare că varianta plăcută lui Dumnezeu a fost aceasta, iar aici se vor face taberele cu copiii noștri, zona fiind foarte frumoasă și de o însemnătate istorico-culturală deosebită. Nu departe de mănăstire se află vestita zonă Vall de Boí, cu minunatele biserici romanice incluse în patrimoniul UNESCO și zidite în vremea când încă eram o singură Biserică, înainte de Schisma din 1054. Vorbind despre necesitatea taberelor, Preasfinția Sa ne-a dat ca temă de meditație o întrebare retorică: „Oare nu ne avortăm propriii copii atunci când, obosiți de muncă și copleșiți de atâtea griji, nu ne îngrijim de creșterea lor duhovnicească?”.
Privându-i de o bună educație religioasă vor fi mai lesne expuși pericolelor societății în care trăim, ale cărei legi, nu de puține ori, sunt contrare Bisericii.
Preasfinția Sa a motivat apoi alegerea hramului mănăstirii, Sfânta Cuvioasă Parascheva, sfântă sărbătorită în fiecare an în data de 14 octombrie, zi de mare cinste și pelerinaj pentru credincioșii din țară și nu numai. Cu acest prilej, a oferit maicii starețe Ecaterina perna pe care s-a odihnit capul sfintei Parascheva, adăpostită în racla din Iași, spre închinare și cinstire, pentru pelerinii care ajung la Vilaller, iar părintelui Daniel i-a oferit o icoană a Sfintei Cuvioase Parascheva.
„Ne dorim ca mănăstirea de la Vilaller să devină loc de pelerinaj pentru cât mai mulți credincioși, o oază de liniște și pace pentru toți cei care-L caută pe Dumnezeu”.
De asemenea, mănăstirea va găzdui întâlniri cu familiile, conferințe, simpozioane, adunări preoțești, întruniri ale tinerilor NEPSIS, întâlniri ale credincioșilor din diferite parohii etc.
La finalul Sfintei Liturghii, credincioșii din satul Vilaller, împreună cu cei din El Pont de Suert, au oferit pelerinilor sarmale, prăjituri, vin și sucuri, iar Preasfinția Sa s-a întâlnit cu primarul din Vilaller, Domnul Joan Ramon Pique i Badia, cu părintele Joan Mora i Pedra, fost paroh în zonă timp de 20 ani, actualmente paroh al parohiei Nuestra Señora del Carme din Lleida, și cu actualul paroh, părintele Casildo Rodríguez Bravo.
Mulțumim lui Dumnezeu pentru împlinirea acestui gând, Preasfințitului Părinte Timotei pentru toată grija arătată, pentru cheltuielile mari aprobate din bugetul episcopiei (geamuri termopan, pompe de apă, plata instalatorului, plata proiectului, cumpărarea bucătăriei industriale și a tuturor materialelor de construcție), părintelui catolic Joan Mora pentru tot efortul depus, Coletăriei Nelu Bârsan pentru transporturile gratuite făcute pentru mutarea obștii din țară, pentru transportarea tuturor obiectelor necesare, Domnului Alin Alexa, patronul firmei „Universal Barcăul S.L”, pentru transportarea geamurilor din țară, tuturor voluntarilor care au muncit cu mult drag și cu multă jertfă, precum și preoților noștri implicați împreună cu credincioșii lor prin voluntariat și donațiile în bani, alimente, mobilier și electro-casnice: prot. Aurel Bundă – Barcelona, pr. Florin Costinel Purcărea – Manresa, pr. Adrian Apostol – Arbucies, pr. Aurel Nae – Zaragoza, pr. Ion Răducu – Pamplona, pr. Florin Răducu – Huesca, pr. Vasile Magnet – Logroño, pr. Andrei Turea – Santander, prot. Marius Picu – Mostoles, pr. Vasile Eugen Barz – Parla, pr. Dorin Sas – Valdemoro, pr. Dan Cucul – Villarrobledo și pr. Daniel Șimon – Lleida.
Nădăjduim în mila și ajutorul lui Dumnezeu, precum și în dragostea credincioșilor noștri pentru sfânta mănăstire, ca până la toamnă să terminăm paraclisul interior, să terminăm bucătăria, sala de mese, camerele de locuit și apartamentele maicilor care vor mai veni.
Domnul să ne ajute în cele viitoare!
Pr. Daniel Șimon
https://obispadoortodoxo.es/index.php/iulie-2012/585-din-seminar-in-manastire#sigProId064cde13f1