Sâmbătă, 17 octombrie 2026, Parohia Ortodoxă Română „Sfinții Trei Ierarhi” din Setubal a organizat o escapadă ludică cu copiii din parohie la Xland Fun Park din Montijo. 17 copii însoțiți de câțiva părinți și de părintele Cornel Burzo au participat la jocuri de atenție și de perspicacitate, dar și de mobilitate și coordonare motoră (trambuline, cățărare pe coardă, etc), sub îndrumarea unui monitor.
A fost momente de competiție și de joc, în care s-au antrenat cu bucurie copiii și adulții. Spre final, în spațiul special destinat, copiii au cântat și au dansat. Activitatea s-a încheiat cu o mică agapă și un schimb de impresii între participanți, cu toții fiind de acord că au fost momente excelente și care, pe viitor, și-ar dori să se repete. Mulțumiri copiilor și părinților și tuturor celor care ne-au fost alături!
A consemnat: Preot Cornel Burzo