Astăzi, 11 octombrie 2026, comunitatea românească a fost reprezentată cu bucurie și mândrie la Festivalul Culturilor Latine din Colmenar Viejo, eveniment dedicat diversității culturale, tradițiilor și spiritului de comuniune dintre popoare.
România a fost reprezentată prin Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici” din Colmenar Viejo și Asociația Pro Vita Lex, care s-au unit pentru a prezenta frumusețea tradițiilor și ospitalitatea poporului român.
La standul României, vizitatorii au avut ocazia să descopere și să guste din bogăția gastronomiei tradiționale românești: sarmale, pâine de casă, cozonaci, cornulețe și multe alte bunătăți pregătite cu drag, după rețete tradiționale.
Prin portul popular, bucatele tradiționale, steagul tricolor și căldura oamenilor noștri, am adus o mică parte din România în inima orașului Colmenar Viejo, împărtășind cu ceilalți participanți frumusețea identității și culturii noastre.
Astfel de evenimente ne oferă prilejul de a ne face cunoscute tradițiile, de a păstra vie legătura cu rădăcinile noastre românești și de a construi punți de prietenie și respect între comunitățile care trăiesc împreună în Spania.
Mulțumim Primăriei din Colmenar Viejo pentru invitație și pentru organizarea acestui frumos eveniment! Mulțumim, de asemenea, tuturor celor care s-au implicat, au pregătit bunătăți, au purtat cu mândrie costumul popular și au contribuit la reprezentarea României.
Un gând de recunoștință tuturor românilor care au fost alături de noi și au demonstrat că, oriunde ne-am afla, ne putem păstra și împărtăși cu drag valorile, tradițiile și identitatea națională.
România nu înseamnă doar un loc pe hartă, ci și credință, familie, tradiție, ospitalitate și suflet!
Trăiască România și comunitatea românească din Spania!
A consemnat: Preacucernicul Părinte Olimpiu Nicolae Biolan
https://obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2026/318-octombrie-2026/4082-romania-traditie-si-suflet-romanesc-la-festivalul-culturilor-latine-din-colmenar-viejo?layout=default&print=1&tmpl=component#sigProIdd7932836eb