Duminică, 4 octombrie 2026, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a slujit Sfânta Liturghie în Parohia „Sfinţii Ierarhi Calinic de la Cernica și Fructuosus de Tarragona”. În cadrul acesteia, a săvârșit Taina Sfintei Cununii pentru tinerii Andrei, fiul Preacucernicului Părinte protopop Vasile Băltărețu, și Alina Apolinaria, avându-i ca nași pe Părintele Ionuț Cristinel și Anca. Alături de Preasfinția Sa au slujit Preacuviosul Părinte Arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier economic eparhial, Preacucernicul Părinte Vasile Băltărețu, paroh al comunității și protopop de Catalunya II, și un sobor de preoți și diaconi.
În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți, ierarhul a evocat înțelesul profund al iubirii dintre soți, așa cum se descoperă în cuvintele Scripturii: Evanghelia ne vorbește astăzi despre iubire. Nu despre o iubire egoistă, închisă în sine, ci despre iubirea adevărată, care se dăruiește. Dumnezeu este iubire și ne-a arătat această iubire prin Fiul Său, Iisus Hristos, Care S-a jertfit pentru noi. De aceea, iubirea adevărată înseamnă și jertfă. Căsătoria este o cruce, dar atunci când această cruce este asumată cu iubire, ea aduce binecuvântare și bucurie.
Viața de familie va avea și bucurii, și încercări, și cruce, și înviere. Important este să nu uitați că drumul crucii duce la Înviere și că Dumnezeu este Cel care întărește familia. Andrei și Alina, cununile pe care le veți primi astăzi sunt cununi mucenicești. Fiecare dintre voi este cununa celuilalt. Păziți-vă unul pe altul, sprijiniți-vă în încercări și nu lăsați niciodată iubirea să se transforme în egoism.
În familie nu există unul mai mare și unul mai mic. Sunteți egali, sunteți chemați să trăiți în comuniune și să vă purtați unul altuia de grijă. De aceea, iubiți-vă indiferent de ceea ce va veni. Puneți-L pe Dumnezeu în mijlocul familiei voastre și, atunci când veți întâlni greutăți, aduceți-vă aminte că orice cruce asumată cu iubire poate deveni izvor de bucurie.
Dumnezeu să vă binecuvânteze, să vă păzească și să vă dăruiască o familie unită, plină de iubire, credință și bucurie!