Slujire arhierească la Catedrala Episcopală

 

Duminică, 9 august 2026, Preasfințitul Părinte Timotei, Chiriarhul Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală «Intrarea Maicii Domnului în Biserică» din Madrid. Alături de ierarh au slujit Preacuviosul Părinte Protosinghel Macarie Bărgăvanu, eclesiarh și consilier administrativ-bisericesc, Preacuviosul Părinte Arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier economic eparhial, Preacuviosul Părinte Ieromonah Ioanichie Oproae, secretar eparhial, Preacuviosul Părinte Protosinghel Efrem Ceaușu, Preacucernicul Părinte Arhidiacon Ionuț Pîrlea și Preacucernicul Părinte Diacon Marius Adrian.

În cadrul Sfintei Liturghii, Părintele diacon Marius Adrian a fost hirotonit întru preot, pe seama noii parohii din Badalona (Catalunya).

În cuvântul de învățătură, Presfinția Sa a vorbit despre vindecarea fiului lunatic, subliniind legătura dintre credință, rugăciune și lucrarea lui Dumnezeu în viața omului: Evanghelia de astăzi ne vorbește despre un tată care vine la Mântuitorul Hristos îndurerat pentru fiul său și Îl roagă să-l vindece. Iar Hristos îi spune: «Toate sunt cu putință celui ce crede». Multe dintre minunile Mântuitorului sunt legate de credința celui care cere vindecarea sau de credința celor apropiați lui. De aceea, trebuie să ne întrebăm și noi: câtă credință mai avem? Nu cumva și pentru noi se pune întrebarea: «Oare, când va veni Fiul Omului, va mai găsi credință pe pământ?»

Când ucenicii Îl întreabă de ce nu au putut să-l vindece, Mântuitorul le arată că acest soi de demoni nu poate fi scos decât prin rugăciune și prin post. Iată, așadar, ce ne trebuie și nouă: credință, rugăciune și post. Postul nu este doar o dietă. El trebuie să fie însoțit de rugăciune, pentru că, atunci când ne rugăm, ne punem nădejdea în Cel către Care ne rugăm, în Dumnezeul Cel viu și adevărat.