În Duminica a doua după Învierea Domnului, Parohia „Sfântul Apostol Toma” din Faro și-a sărbătorit hramul în prezența Preasfințitului Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei. În ajun, sâmbătă, Preasfinția Sa a săvârșit Taina Sfântului Botez pentru pruncul Eduard Ioan, al doilea nepot al părintelui paroh Ioan Râșnoveanu. În ziua hramului, ierarhul a oficiat Dumnezeiasca Liturghie, avându-i alături pe Preacucernicul Părinte Ioan Râșnoveanu, parohul comunității, și pe Preacuviosul Părinte Arhidiacon Casian Nemet.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a subliniat: Duminica este ziua în care ne bucurăm de Învierea Domnului, în fiecare săptămână, dar este și ziua în care Domnul vine să ne întărească credința, așa cum le-a întărit-o ucenicilor Săi după Învierea Sa din morți. La Sfânta Liturghie, prin episcopul sau preotul slujitor, Mântuitorul Hristos ne dăruiește Pacea Sa, Cuvântul Său și Sfânta Împărtășanie; iar în suferințele aproapelui nostru ne arată rănile Sale. Așa ne întărește și ne sporește credința, dându-ne, de asemenea, puterea Duhului Sfânt, pentru a ne duce crucea vieții, dar și pentru a-L mărturisi, prin faptă și cuvânt, în mijlocul acestui veac întunecat și nestatornic.
La final, părintele paroh Ioan a adresat mulțumiri Preasfințitului Părinte Teofil pentru slujire și binecuvântare, oferindu-i în semn de recunoștință o icoană cu Maica Domnului. Momentul festiv a continuat cu o agapă frățească, la care au participat clerul și credincioșii prezenți, într-o atmosferă de bucurie și comuniune.
https://obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2026/312-aprilie-2026/3930-hramul-parohiei-faro#sigProId1050bd8781
