În Duminica Floriilor, 5 aprilie 2026, Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu‑Vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugalieii, a slujit în Parohia „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din Lisabona. Alături de ierarh au slujit Preacucernicul Părinte Ion Florentin Dobrescu, protopop de Portugalia și paroh al comunității, Preacuviosul Părinte Arhidiacon Casian Nemet și Preacuviosul Părinte Ierodiacon Jacob.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a subliniat: La fel ca și pruncii și iudeii de odinioară, și noi purtăm astăzi ramuri și stâlpări întru slava Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Fiind la sfârșitul Postului Mare, noi punem astăzi înaintea Domnului și florile faptelor bune, pe care ne-am străduit să le agonisim în această perioadă binecuvântată. Cea mai aleasă cinstire pe care I-o putem arăta Domnului Hristos este aceea de a-l asculta și de a-l păzi cuvântul. Chiar El ne spune că «cel ce mă iubește, păzește poruncile Mele».
La final, părintele protopop Florentin i-a mulțumit Preasfințitului Părinte Teofil pentru prezența și binecuvântarea aduse credincioșilor, iar Preasfinția Sa i-a felicitat pe cei sărbătoriți cu ocazia zilei onomastice.
https://obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2026/312-aprilie-2026/3906-slujire-arhiereasca-in-parohia-lisabona?layout=default&print=1&tmpl=component#sigProIde252c598f4