ȘEDINȚĂ ADMINISTRATIVĂ A CLERICILOR DIN PROTOIERIILE CATALUNYA I, CATALUNYA II, ARAGON ȘI CASTELLON
Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, în data de 9 martie 2026, în biserica Parohiei Sfinții Ierarhi Calinic de la Cernica și Fructuosus de Tarragona din Tarragona-Reus, sub președinția Preasfințitului Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a avut loc ședința administrativă a clericilor din Protoieriile Catalunya I, Catalunya II, Aragon și Castellon.
Evenimentul a debutat prin săvârșirea Sfintei Liturghii a Darurilor mai înainte sfințite de către Preasfințitul Părinte Timotei, având alături un sobor compus din cei patru părinți protoierei și arhidiaconul Lucian Crașovan.
La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Timotei i-a acordat doamnei preotese Elena Băltărețu de la parohia gazdă, Ordinul Eparhial Crucea Sfântului Apostol Iacob cel Mare, în semn de prețuire și recunoștință pentru cei 22 ani de implicare în activitatea Parohiei Tarragona-Reus.
În continuare, Preacucernicul Părinte Dr. Aurel Nae, protopopul Protoieriei Aragon, a prezentat referatul intitulat Preotul și preoteasa - părinți în familie și parohie.
În cele ce au urmat, Preasfințitul Părinte Timotei a apreciat prelegerea susținută și a evidențiat importanța capitală a unei bune armonii și înțelegeri între preot și preoteasă, întrucât această cooperare depășește limitele familiei și se răsfrâng asupra întregii comunități parohiale.
În partea a doua a ședinței, Chiriarhul a oferit preoților mai multe îndrumări misionar-pastorale, îndemnându-i să acorde o importanță deosebită catehizării credincioșilor, în special a copiilor și tinerilor, care vor deveni enoriașii de mâine ai parohiilor. Totodată, ierarhul a clarificat mai multe aspecte administrative, propuse de către clerici.
La final, Părintele Episcop a mulțumit Preacucernicului Părinte Protoiereu Dr. Vasile Băltărețu, parohul Parohiei Tarragona-Reus, pentru organizarea și găzduirea acestei ședințe precum și tuturor preoților prezenți, aducând mulțumire Maicii Domnului pentru bucuria întâlnirii din ziua de astăzi.
https://obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2026/311-martie-2026/3885-sedinta-administrativa#sigProId80e084861f
