În a doua duminică din Postul Sfintelor Paști, 8 martie 2026, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a slujit în Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae" din Reus, prilej cu care au fost marcați 30 de ani de preoție ai Preacucernicului Părinte Ioan Holovcsuk, parohul comunității, și 15 ani de la înființarea parohiei. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, avându-i alături în slujire pe Preacuviosul Părinte Arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier economic eparhial, pe părintele paroh și pe Preacucernicul Părinte Arhidiacon Lucian Crașovan.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a subliniat importanța credinței, iubirii și rugăciunii, amintindu-ne că: Mântuitorul Hristos a vindecat paraliticul adus la El de patru prieteni, care, arătându-și credința și curajul, au reușit să treacă peste mulțimea adunată și să-l așeze în fața Lui. Prin cuvintele «Fiule, iertate îți sunt păcatele tale» El ne-a arătat că numai Dumnezeu poate ierta păcatele și că vindecarea sufletească precede adesea vindecarea trupului. Această minune ne amintește că suntem chemați să ne apropiem de Dumnezeu cu credință adevărată, să ne rugăm pentru cei aflați în suferință, indiferent de religie sau stare, și să ne iubim unii pe alții, căci faptele bune și rugăciunea ne apropie de Dumnezeu și ne ajută să trăim în iubire, pace și armonie. Astăzi sărbătorim și 8 Martie, ziua femeii, și dorim tuturor mamelor și femeilor multă sănătate, bucurii și binecuvântări, amintindu-ne totodată că grija și iubirea pentru aproapele sunt esența credinței adevărate.
Cu prilejul acestei slujiri, Preasfințitul Părinte Timotei l-a hirotesit pe părintele paroh Ioan întru iconom stavrofor, în semn de recunoaștere pentru întreaga sa activitate de slujire și dedicarea sa neobosită față de comunitate, iar parohia i-a oferit Chiriarhului, ca semn de prețuire, un baston arhieresc. La finalul slujbei, Preasfinția Sa, împreună cu credincioșii, a cântat „La mulți ani!” tuturor femeilor cu ocazia zilei de 8 martie, iar părintele paroh și-a exprimat recunoștința față de Ierarh pentru prezență și pentru binecuvântarea oferită comunității.
https://obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2026/311-martie-2026/3883-sarbatoare-in-parohia-reus#sigProId3922c2ccda
