Mărțișorul - prezentare și expoziție în colaborare cu primăria Torrent

 

 

 

Duminică, 01 martie 2025, de la ora 17:00, Parohia „Sfântul Efrem cel Nou” din Torrent, împreună cu Asociația Română Pro-Datina din Valencia, în parteneriat cu Primăria din Torrent și MEC (Unidad de Mediacion y Enlace Comunitoario), au organizat în Casa de la Dona (Torrent) un eveniment dedicat Mărțișorului, o ocazie deosebită în care noi, ca membri ai comunității românești, le-am oferit celor prezenți (spanioli, argentinieni, venezuelieni etc.) posibilitatea de a cunoaște frumusețea culturii și a obiceiurilor românești.

Evenimentul a fost deschis de cuvântul introductiv al domnului Venancio E. Aviñó, Inspector al Poliției Locale din Torrent, care a accentuat buna colaborare cu parohia noastră și comunitatea românească din Torrent.  În prima parte a evenimentului, în sala Atenea, doamna Anca Albert - președintele Asociației Pro-Datina - a prezentat în limba spaniolă istoria și semnificația Mărțișorului, împărtășind audienței gânduri și idei legate de tradiția românească referitoare la Mărțișor și primăvară.

În a doua parte, prezbitera Andrea Pop a invitat pe toți cei prezenți la un atelier de mărțișor (confecționare, semnificație, cât și când se poartă etc.) și expoziție, oferind tuturor câte un mărțișor confecționat în atelierele organizate în luna februarie a.c. în Centrul parohial „Sfântul Pr. Mc. Liviu Galaction de la Cluj”, din Torrent.

Alături de audiența numeroasă alcătuită din români, spanioli și alte naționalități, au fost prezenți: doamna Sonia Angeles Roca Martinez, teniente alcalde și concejal Seguridad Ciutadana y Movilidad în primăria din Torrent, doamna Cosmina Beatrice Dumitrache, vice-consul al Consulatului României la Valencia, domnul Venancio Enrique Aviñó Campos, Inspector al Poliției Locale din Torrent și alți reprezentanți ai autorităților locale.

Aducem mulțumiri credincioșilor din parohia Torrent pentru implicare, Consulatului României la Valencia și primăriei Torrent dimpreună cu Inspectoratul Poliției Locale pentru buna colaborare în diversele proiecte și evenimente organizate cu diverse ocazii.

 

Pr. Dr. Vasile Pop - Consilier Eparhial Sectorul Învățământ și activități cu tinerii