Cu prilejul Praznicului Botezului Domnului, în ziua de 6 ianuarie 2026, la Catedrala Episcopală „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din Madrid a fost oficiată Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie de către Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei. Din sobor au făcut parte Preacuviosul Părinte Protosinghel Macarie Bărgăvanu, consilier administrativ-bisericesc, Preacuviosul Părinte Arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier economic eparhial, Preacuviosul Părinte Arhidiacon Ioanichie Oproae, secretar eparhial, Preacuviosul Părinte Protosinghel Efrem Ceaușu și Preacucernicul Părinte Arhidiacon Ionuț Pîrlea.
În cuvântul de învățătură, Ierarhul a evidențiat semnificația duhovnicească a Botezului Domnului, arătând că acesta este un moment de sfințire și înnoire pentru fiecare creștin: Mântuitorul nostru Iisus Hristos nu S-a botezat pentru că ar fi avut nevoie de curățire de păcate, deoarece El este fără de păcat, ci pentru a împlini toată dreptatea și pentru a ni Se arăta nouă. Botezul lui Ioan era un botez al pocăinței, spre iertarea păcatelor, iar Hristos intră în apele Iordanului din smerenie, arătându-ne calea ascultării și a mântuirii. La Botezul Domnului se descoperă, pentru prima dată în mod deplin, Sfânta Treime: Fiul Se botează, Tatăl mărturisește din cer: «Acesta este Fiul Meu Cel iubit», iar Duhul Sfânt Se pogoară în chip de porumbel. De aceea această sărbătoare este numită Arătarea lui Dumnezeu. Prin Botezul Său, Hristos a venit să rupă zapisul păcatului și să dezlege pe om din legătura cu cel rău, chemându-ne la pocăință, la curățire și la viață nouă. De aceea, când preotul vine cu aghiasma mare la casele credincioșilor, nu aduce doar binecuvântare, ci vestește Arătarea lui Dumnezeu și cheamă Sfânta Treime în casele noastre, pentru ca ele să devină locaș al lui Dumnezeu. Așa cum Sfântul Ioan Botezătorul L-a arătat pe Hristos ucenicilor săi, tot așa suntem chemați și noi să-L urmăm pe Mântuitorul, lepădând păcatul și trăind cu înțelepciune.
La finalul Sfintei Liturghii, imediat după rostirea Rugăciunii Amvonului, Preasfințitul Părinte Timotei a săvârșit Slujba Mare a Sfințirii Apei, iar aghiasma a fost oferită tuturor credincioșilor în recipiente pregătite în acest scop.
https://obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2026/309-ianuarie-2026/3847-praznicul-botezului-domnului-la-catedrala-eparhiala?layout=default&print=1&tmpl=component#sigProId5601661745