Festival de colinde în Protopopiatul Aragon

 

 

Festival  de colinde – bucuria Nașterii Domnului trăită în comunitatea de Aragon

 

În duhul sărbătorii Nașterii Domnului, în Auditoriul Colegiului Salesianos din Zaragoza, în data de 14 decembrie, a avut loc a XI-a ediție a Festivalului de colinde „Bun ești, Doamne, bun!" pe Protopopiatul de Aragon. Evenimentul a adunat numeroși credincioși și iubitori ai colindelor, într-o atmosferă de rugăciune, lumină și bucurie duhovnicească.

În deschiderea Festivalului, au interpretat colinde copiii și tinerii de la școlile parohiale din Parohiile Zaragoza, Huesca și Utebo.

În continuare, corurile parohiale din toate cele 10 parohii din cadrul Protopopiatului de Aragon au interpretat, pe rând, colinde tradiționale românești, colinde bizantine și cântări religioase dedicate Nașterii Domnului, vestind prin glas și armonie marea taină a Întrupării Domnului. Fiecare colind a fost primit cu bucurie, iar mesajul lor a ajuns la inimile celor prezenți. La finalul concertului, preoții parohi și grupurile de colindători au primit diploma de participare din partea Preasfințitului Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei.

Prezent la festival, alături de întreaga echipă consulară, Dl. Robert-Claudiu Hellvig, consulul României la Zaragoza, a adresat în încheiere un mesaj de felicitare participanților, precum și tuturor românilor din Aragon, subliniind importanța păstrării tradițiilor, a identității românești și a legăturii dintre românii din diaspora și valorile spirituale ale României. Domnia sa a primit în dar o icoană a Mântuitorului Hristos.

Părintele Protopop Aurel Nae a adresat un cuvânt de mulțumire tuturor participanților, preoților parohi și cateheților de la școlile parohiale, copiilor, tinerilor și adulților care au interpretat colindele ca o formă de mărturisire a credinței și de transmitere a tradiției creștine din generație în generație. În mod deosebit, părintele protopop a mulțumit Parohiilor din Calatayud și Valderrobres, organizatoarele Festivalului din acest an, precum și voluntarilor care au asigurat sonorizarea, Vasile, Cornelia și Robert, și echipei de fotografi și operatori video, Anca Diana și Emil.

La final, toți ce prezenți au cântat împreună colindul „O, ce veste minunată", încheind astfel un concert care a fost o adevărată slujire prin cânt și o pregătire sufletească pentru întâmpinarea praznicului Nașterii Domnului.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!