La invitația Ambasadei Române din Regatul Spaniei, Preasfințitul Părinte Episcop Timotei a participat la un concert de colinde organizat la sediul instituției, eveniment care a început la ora 18:30. Manifestarea s-a desfășurat într-o atmosferă de sărbătoare, specifică perioadei Nașterii Domnului, reunind invitați oficiali și membri ai comunității românești. Alături de ierarh a fost prezent și Preacuviosul Părinte Spiridon Burlacu, consilier economic eparhial, care a luat parte la acest moment de comuniune spirituală și culturală.
Printre invitații oficiali prezenți s-au numărat doamna Raluca Maria Mihăilă, Însărcinat cu Afaceri al Ambasadei, domnul Tiberiu Florin Trifan, Consul General, precum și reprezentanta Institutului Cultural Român, doamna Maria Pop.
În cadrul programului artistic, Preacucernicul Părinte Alexandru Tothăzan, de la Parohia „Sfinții Părinți Ioachim și Ana” din San Sebastián de los Reyes, împreună cu un grup de tineri ai parohiei, a interpretat colinde tradiționale, aducând bucurie și emoție celor prezenți.
Evenimentul a oferit un prilej de întâlnire și apropiere între reprezentanții instituțiilor românești, cler și comunitatea românească, subliniind importanța păstrării tradițiilor și valorilor spirituale românești în diaspora.