PS Teofil de Iberia în Parohia Palencia

 

 

Sâmbătă și duminică, 1-2 noiembrie 2025, Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereul-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, s-a aflat în Parohia „Sfântul Cuvios Dometie cel milostiv de la Râmeț” din Palencia. Ierarhul a săvârșit sâmbătă seara slujba Vecerniei, iar duminică Sfânta Liturghie, avându-i alături în slujire pe Preacucernicul Părinte Iulian Grosu, parohul comunității, și pe Preacuviosul Părinte Arhidiacon Casian Nemet.

În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a explicat evanghelia zilei: Ascultând parabola Bogatului nemilostiv și a săracului Lazăr, în mod deosebit cuvântul Patriarhului Avraam, anume «între noi și voi este o prăpastie de netrecut», ne-am putea gândi că rugăciunile noastre pentru cei adormiți sunt zadarnice. Dar, din fericire, nu este așa. Este adevărat că prin propriile noastre puteri nu putem schimba starea de iad în stare de rai, nici pentru noi și nici pentru alții, dar la Dumnezeu toate Îi sunt cu putință. El poate și dorește acest lucru, de aceea S-a întrupat și a trăit împreună cu noi, pogorându-Se pentru mântuirea noastră până în adâncurile iadului. Trebuie doar să ne dorim și noi, și să avem o inimă milostivă față de toți oamenii și față de întreaga zidire. Bogați sau săraci, important este să devenim o făptură nouă, după chipul și asemănarea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel ce bogat fiind a sărăcit pentru noi, și sărac fiind, ne-a îmbogățit pe toți cu bogăția harului Său. Bogații să sporească faptele de milostenie, iar săracii să sporească în smerenie și răbdare.

Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia a primit din partea comunității în dar o frumoasă icoană cu ocrotitorul parohiei, Sfântul Cuvios Dometie cel Milostiv. Părintele paroh Iulian Grosu a adresat cuvinte de mulțumire ierarhului pentru prezența sa binecuvântată și pentru slujirea alături de comunitate, după care toți credincioșii au luat parte la agapa frățească, un moment de bucurie și comuniune, întărind legăturile sufletești ale parohiei, înființată mai devreme în acest an, la 22 ianuarie 2025.