Slujire arhierească la Catedrala episcopală

 

 

 

Duminică, 31 august, a.c., Preasfițitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, a slujit Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala episcopală „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din Madrid. La slujbă ierarhul a fost înconjurat de preoți și diaconi, slujitori ai așezământului.

Chiriarhul a rostit un cuvânt de învățătură despre adevărata libertate a omului, pornind de la evanghelia zilei: Mântuitorul nu-i spune tânărului bogat că va intra în viața veșnică abia după moarte, dacă va vinde averile sale. Ci chiar din acel moment, dacă și-ar fi eliberat inima de legătura cu bogățiile, ar fi putut începe să trăiască viața cea veșnică, încă de aici. Domnul nu i-a cerut bogatului doar să renunțe la bunurile materiale, ci să-și desprindă inima de ele, pentru că știa cât de tare era legată de acestea. Apoi să-L urmeze pe Hristos. Și așa este și pentru noi: în clipa în care dobândim puterea de a ne rupe de toate cele care ne țin legați, inimile noastre se fac libere. Atunci putem cu adevărat să-L urmăm pe Mântuitorul și să trăim viața veșnică încă din această lume. Din momentul în care inima se eliberează, sufletul intră în Împărăția lui Dumnezeu. Nu trebuie să așteptăm moartea ca să trăim acolo – trecerea începe chiar din clipa în care ne lăsăm în voia Lui.

Sfinții așa au făcut: cu ajutorul lui Dumnezeu și-au curățit inimile de toate legăturile pământești, și astfel inimile lor s-au înălțat spre Domnul și au rămas pentru totdeauna în comuniune cu El. În felul acesta au devenit liberi, adevărat liberi, și uniți cu Dumnezeu.