Tabără de vară în Cantabria pentru copiii din Protopopiatul Vitoria Gasteiz
În perioada 20–26 iulie 2025, Protopopiatul Vitoria Gasteiz, în colaborare cu Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Santander, a organizat o tabără de vară dedicată copiilor, desfășurată în localitatea Soto-Iruz, provincia Cantabria.
La această activitate educațională și recreativă au participat 60 de copii din cadrul protopopiatului. Scopul principal al taberei a fost de a oferi participanților un cadru adecvat pentru dezvoltarea spirituală, personală și socială, într-un mediu prielnic învățării prin activități interactive.
Programul taberei a inclus ateliere de cateheză, activități de dezvoltare personală, teatru, jocuri de cunoaștere, drumeții, activități în aer liber, jocuri pe râu, dansuri populare, muzică, seri tematice (inclusiv seara de talente și MasterChef). Acestea au fost concepute pentru a stimula creativitatea, lucrul în echipă și înțelegerea valorilor fundamentale ale vieții. Echipa de voluntari și monitori a fost formată din credincioși ai Parohiei din Santander, sub coordonarea Preacuviosului Părinte Ieromonah Teofan Ursachi, de la Mănăstirea din León.
Toate activitățile s-au desfășurat într-un cadru organizat și supravegheat, având ca obiectiv îmbinarea utilului cu plăcutul și oferirea unei experiențe formative care să contribuie la conturarea caracterului copiilor și la întărirea legăturilor comunitare.
https://obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2025/299-iulie-2025/3676-tabara-de-vara-in-cantabria#sigProId5b02401b94
