Ședință de Protopopiat la Lisabona

 


      Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, în ziua de marți, 26 noiembrie 2024, în Parohia „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din Lisabona, a avut loc ședința administrativă de toamnă a clericilor Protopopiatului de Portugalia.

      Înainte de ședință, Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereul-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, a oficiat slujba de Te Deum, urmată de un cuvânt de învățătură. Discuțiile au fost coordonate de Preasfințitul Părinte Teofil, avându-l alături pe PC. Părinte propop Ion Florentin Dobrescu, precum și pe alți preoți din protopopiat.

     În cadrul întrunirii, au fost abordate teme de interes pastoral-misionar, administrativ și duhovnicesc, punându-se accent pe soluționarea provocărilor întâmpinate de preoții din protopopiat și pe consolidarea misiunii Bisericii Ortodoxe Române în Portugalia.