Sâmbătă, 26 octombrie 2024, a fost sărbătorit Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, la Paraclisul Patriarhal Sfântul Spiridon din București. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. Alături de Preasfinția Sa au slujit Preasfințitul Părinte Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, și un sobor de preoți și diaconi.
La Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie au asistat: Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale și Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale, Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereu-vicar al Episcopiei Italiei, ales Arhiepiscop ortodox român al Marii Britanii și Irlandei de Nord, și Preasfințitul Părinte Nectarie de Bretania, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Europei Occidentale, ales în demnitatea de Episcop Ortodox Român al Irlandei și Islandei.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Andrei a afirmat: Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, a mers cu mărturisirea până la capăt, până când i s-a luat viața. Mărturisirea noastră pe care o facem astăzi nu pretinde să ne dăm viața, ci ca prin felul nostru creștinesc de a fi să mărturisim credința în Mântuitorul Hristos. Sfântul Dimitrie s-a născut în secolul al 3-lea, când a fost prigoana cea mare împotriva creștinilor. Fiind o festivitate la care se aduceau jertfe zeilor, el nu a făcut lucrul acesta, ceea ce l-a costat viața. I s-a spus să se lepede de creștinism, ceea ce nu a făcut, iar pentru aceasta a fost închis. În împrejurarea aceea, când erau mari sărbători la Tesalonic și se desfășurau jocuri în arenă ca să-l distreze pe împărat, un gladiator pe nume Lie își bătea joc de creștini. Astfel, un tânăr creștin, Nestor, neputând suferi lucrul acesta, s-a dus la Sfântul Dimitrie, care era închis, i-a spus ce se petrece și că are de gând să se lupte cu Lie. Atunci, Sfântul Dimitrie i-a zis că îl va învinge pe Lie, dar și pe Hristos Îl va mărturisi. Astfel, l-a învins, iar prețul a fost următorul: el a fost pedepsit cu tăierea capului, iar Sfântul Dimitrie a fost străpuns în temniță cu sulițe și a murit. De atunci și până astăzi credincioșii de peste tot, dar mai ales din Tesalonic sărbătoresc ziua morții lui și își aduc aminte de el, înălțând rugăciuni. Sfântul Dimitrie a mers cu mărturisirea până la capăt. Iar de atunci și până acum mulți iubitori de Hristos i-au urmat exemplul și și-au plătit credința cu viața lor.
Sursa: Sărbătoarea Mucenicului Dimitrie la Catedrala Mitropolitană din București
https://obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2024/282-octombrie-2024/3374-sfantul-mucenic-dimitrie-sarbatorit-la-catedrala-mitropolitana-din-bucuresti#sigProIdae93e58f59