În Duminica a V-a după Rusalii, 28 iulie 2024, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, a liturghisit la Catedrala Episcopală Intrarea Maicii Domnului în Biserică din Madrid. Alături de Ierarh au slujit Preacuviosul părinte Protosinghel Macarie Bărgăvanu, eclesiarh și consilier administrativ bisericesc, Preacuviosul părinte Arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier economic, Preacuviosul părinte Protosinghel Iosif Jurje, Preacuviosul părinte Ieromonah Efrem Ceaușu și Preacuviosul Părinte Ierodiacon Ioanichie Oproae.
Preasfințitul Părinte Timotei a afirmat în cuvântul de învățătură: Nu putem da nimic în schimbul sufletelor noastre, nu ne putem „cumpăra” mântuirea, deoarece este dar de la Dumnezeu. Noi înșine suntem ai lui Dumnezeu, viața noastră aparține Lui. Domnul Iisus Hristos a venit în lume pentru a ne oferi viața cea veșnică și adevărată, cu condiția de a ne dori acest lucru. Iar viața veșnică aceasta este: «Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis »(Ioan 17, 3). Cea mai importantă slujbă a creștinilor este Sfânta Liturghie, pentru că prin ea ni se dăruiește viață. Cunoscând aceast lucru avem datoria de a ne mărturisi credința, însă rămânând toleranți cu ceilalți, indiferent de credințele lor.
https://obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2024/279-iulie-2024/3290-duminica-a-v-a-dupa-rusalii-la-catedrala-episcopala#sigProId5ed109ac26
