Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereul-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, a slujit Vecernia sărbătorii Tuturor Sfinților în parohoia de la Bilbao, cu ocazia serbării hramului. Duminică, 30 iunie 2024, Preasfinția Sa a liturghisit împreună cu Părintele Petru David, paroh și consilier eparhial, Părintele Arhidiacon Casian Nemet și Părintele Diacon Nicolae Bălan.
În cuvântul de învățătură, Ierarhul a afirmat: Praznicul de astăzi ne arată că, prin Duhul Sfânt, sfințenia este un dar al lui Dumnezeu pentru întreaga Biserică, pentru toți cei ce cred drept în Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Sfințenia este firescul vieții, dar nu așa cum îl cunoaștem noi, ci așa cum ni-l arată Domnul Hristos prin pilda vieții Sale pământești. Acesta este motivul pentru care nu trebuie să iubim pe nimeni și nimic mai mult decât pe El: pentru a fi întru totul asemănători Lui, și pentru a ajunge acolo unde este El acum, de-a dreapta Tatălui, în Împărăția Cerurilor.
După Sfânta Liturghie, copiii școlii parohiale, conduși de doamna preoteasă Florica David, au susținut un moment artistic care a marcat închinarea anului catehetic.
La final, Părintele Petru David a adus mulțumiri Preasfințitului Părinte Teofil pentru împreună-slujirea, precum și tuturor credincioșilor prezenți. Hramul s-a încheiat cu o agapă la care a participat întreaga comunitate parohială, într-un simțământ de comuniune specific sărbătorii.
https://obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2024/278-iunie-2024/3271-duminica-tuturor-sfintilor-hramul-parohiei-bilbao#sigProId364cd0f90c