În Duminica a XVI-a după Rusalii, 11 februarie a.c., Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a slujit Dumnezeiasca Liturghie în Parohia Sf. Mc. Sebastian, din San Sebastian Donostia. Alături de Ierarh au slujit PCuv. Arhid. Spiridon Burlacu, consilier eparhial, PC Părinte Marian Mănescu, parohul comunității.
În cuvântul de învățătură rostit, Preasfințitul Părinte Timotei a evidențiat înțelesurile duhovnicești care reies din pilda talanților, ascultată în această duminică. Dumnezeu ne dă daruri, și fiecăruia dintre noi Dumnezeu ne-a dat daruri după măsura harului, după cum spune Sf. Ap. Pavel: pe unii Dumnezeu i-a pus apostoli, pe alții proroci, învățători... Dar să fim atenți, căci Dumnezeu nu ne-a dat aceste daruri pentru a le îngropa, ci ni le-a dat ca împreună lucrând cu Dăruitorul noi să sporim darurile respective. Darul primit de la Dumnezeu, pe care noi trebuie să-l fructificăm, trebuie să-l dăruim celorlalți. Trebuie să-i facem și pe ceilalți părtași de darurile pe care noi le-am primit.
După rugăciunea amvonului Preasfinția Sa a săvârșit slujba de mulțumire la împlinirea a 25 de ani de împreună-viețuire pentru PC Părinte Marian și doamna preoteasă Simona Mihaela Mănescu, și pentru credincioșii Vasile și Ancuța Florentina.
La final Părintele Marian a mulțumit Preasfințitului Părinte Timotei pentru vizită și slujire, apoi a urmat o agapă festivă.
https://obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2024/273-februarie-2024/3138-ps-timotei-a-slujit-in-parohia-san-sebastian-donostia#sigProIdfb502be296