În Duminica a XV-a după Rusalii, 4 februarie a.c., Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a slujit Dumnezeiasca Liturghie în Parohia Cuvioasa Teodora de la Sihla, din Manresa, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, dintre care PCuv. Arhid. Spiridon Burlacu, consilier eparhial, și PC Părinte Florin Purcărea, parohul comunității.
Prima și cea mai mare poruncă a Legii este să iubim pe Dumnezeu din toată inima noastră, iar a doua, asemenea acesteia, să iubim pe aproapele nostru ca pe noi înșine. Pe cel care este departe de noi ne vine, de multe ori, mult mai ușor să-l iubim, să-l iertăm, pentru că nu intră în sfera noastră de acțiune, nu ne deranjează cu nimic, însă pe cel de aproape trebuie să ne forțăm să-l iubim, să-l iertăm, să-l îngăduim, deoarece ne intersectăm mereu și ne vedem neputințele mult mai des. De aceea, Domnul ne poruncește, nu ne îndeamnă, să iubim pe aproapele nostru ca pe noi înșine. Desigur, aproapele nostru este și cel de la mii de kilometri depărtare, căci toți suntem fiii aceluiași Tată, iar noi suntem frați și surori cu toții. În fiecare om, Dumnezeu Și-a impregnat chipul Său. Avem impresia că Dumnezeu ne cere multe, sau să împlinim lucruri grele, dar nu este așa, Dumnezeu ne cere să-L iubim pe El mai presus de orice, iar pe aproapele nostru ca pe noi. Dacă pe mine mă iubesc cu ușurință, atunci este ușor să iubim și pe aproapele, greutatea vine atunci când ne considerăm mai buni, mai deștepți, mai sfinți decât cei de lângă noi, a subliniat Preasfinția Sa în omilia rostită.
La final Părintele Florin a mulțumit Preasfințitului Părinte Timotei pentru vizită și slujire, apoi a urmat o agapă festivă.
https://obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2024/273-februarie-2024/3135-ps-timotei-a-slujit-in-parohia-manresa#sigProIddaaebe8ef5