Sâmbătă, 2 decembrie 2023, comunitatea credincioșilor din Parohia Sf. Cuv. Porfirie Kavsokalivitul, din Logroño II, a avut parte de o dublă bucurie duhovnicească, prilejuită de prăznuirea ocrotitorului duhovnicesc, Sf. Cuv. Porfirie Kavsokalivitul, și de sfințirea locașului de cult, de curând achiziționat cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni. Cu acest prilej Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit slujba sfințirii bisericii noi, urmată de Dumnezeiasca Liturghie. Alături de Ierarh a slujit un sobor de preoți și diaconi, din cuprinsul eparhiei noastre.
La această sărbătoare a comunității au fost prezenți unul din consilierii din cadrul primăriei localității și preotul catolic, care au rostit un cuvânt de felicitare și apreciere.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a evidențiat un aspect deosebit de important din viața Cuviosului Porfirie, și anume dragostea totală pentru Dumnezeu și pentru aproapele, motiv pentru care a urmat calea monahismului, dar și slujirea bolnavilor. Nu ar trebui să ne rugăm lui Dumnezeu ca să ne facem bine, ci ca să ne facem buni, este una din principalele învățături ale Cuviosului Porfirie prin care ne arată cum să devenim plăcuți înaintea lui Dumnezeu și mai ales care este rugăciunea plăcută înaintea lui Dumnezeu. Bunătatea este un dar dat omului de Dumnezeu, căci El singur este Bun (Lc. 18, 19), dar și omul trebuie să pună acest dar în valoare prin viața și voința sa.
În semn de apreciere pentru activitatea pastoral-misionară desfășurată de PC Părinte Ioan Cupșa, parohul acestei comunități, Preasfințitul Părinte Timotei l-a ridicat în rangul de iconom stavrofor.
La final Părintele Ioan Cupșa a mulțumit Preasfinției Sale pentru vizită și slujire, preoților coslujitori, invitaților și tuturor credincioșilor prezenți, apoi a urmat o agapă festivă.
https://obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2023/270-decembrie-2023/3052-hramul-parohiei-logrono-ii#sigProId7395ba4e4b
