Sâmbătă, 21 octombrie a.c., comunitatea românească din Valdemoro și-a cinstit ocrotitorii, pe Sfinții Mărturisitori Visarion, Sofronie și Oprea. Cu această ocazie Dumnezeiasca Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Pomenirea Sfinților Mărturisitori Ardeleni este un prilej de bucurie sfântă pentru Parohia Ortodoxă Română din Valdemoro, ei fiind ocrotitorii dumneavoastră spirituali. Viața lor sfântă și jertfa lor, întru apărarea dreptei credințe, ne insuflă și nouă râvnă pentru o trăire mai profundă a credinței. Noi nu suntem puși în situația de a ne apăra credința, dar este nevoie să căutăm a trăi legătura cu Dumnezeu în inima noastră, așa încât, mai degrabă credința să ne apere pe noi de duhul potrivnic adevărului, al acestei lumi în care ne este dat să trăim, a subliniat Preasfinția Sa în cuvântul de învățătură.
La slujbă au fost prezenți și dl. David Conde, primarul localității, dna. Rosa Amelia González González și dna. Lidia Vidal Quiros, consilieri locali, iar dl. Pablo López García, a primit din partea Preasfințitului Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, Ordinul Sf. Iacob cel Mare.
La final Părintele Dorin Sas, parohul comunității, a mulțumit Preasfințitului Părinte Teofil de Iberia pentru vizită și slujire, și i-a dăruit o icoană cu chipul Maicii Domnului, apoi a urmat o agapă festivă.
De asemenea, s-a organizat, în ziua hramului, și o campanie de donare de sânge în colaborare cu Crucea Roșie, coordonată de doamna Ileana Moldovan.
https://obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2023/267-octombrie-2023/2990-hramul-parohiei-valdemoro#sigProId1fe6c65326
