Vineri, 13 octombrie a.c., a doua zi a Congresului Nepsis desfășurat la Sevilla, a debutat cu rugăciunile dimineții, tinerii avându-l în mijlocul lor pe Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, care a pus în inimile celor prezenți cuvântul Domnului din Sfânta Evanghelie.
După micul dejun toți participanții s-au reunit în sala de festivități, unde teologul și scriitorul Mihail Neamțu a susținut conferința intitulată „Eros, Logos, Agape - dragostea în era smartphone”, în care tinerii au descoperit cât de importante sunt valorile morale predate nouă prin Sfânta Scriptură, cât de însemnat este sentimentul iubirii dezinteresate, dar și cât de cruciale sunt poveștile în viața unui om, la orice vârstă. Partea a doua a conferinței a constat într-o sesiune de întrebări și răspunsuri, în care tinerii și-au edificat cunoștințele și căutările lor.
După pauza de prânz a urmat împărțirea pe grupe de vârste, fiecare grupă participând la un atelier tematic, adaptat vârstei participanților. Atelierelor le-au urmat rugăciunile serii și cina.
Seara s-a încheiat tot în sala de festivități, printr-un spectacol deosebit susținut de unii participanți, care au cântat vocal și instrumental, și au recitat poezii.
https://obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2023/267-octombrie-2023/2978-congresul-nepsis-espana-sevilla-2023-ziua-a-doua#sigProId7065ea233b
