Episcopia Ortodoxă Română a Italiei a găzduit, la Roma, în perioada 25 – 28 septembrie 2023, cursurile pastoral-misionare pentru clericii din Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale, în vederea obținerii gradelor clericale „Definitiv”, „Gradul II” și „Gradul I”. Festivitatea de deschidere a cursurilor a avut loc luni, 25 septembrie, prin săvârșirea Dumnezeieștii Liturghii, urmată de slujba de Te Deum, prezidată de către Preasfințitul Părinte Atanasie de Bogdania, Arhiereul-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, înconjurat de un sobor de clerici, în prezența Preasfințitului Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.
După săvârșirea slujbei de Te Deum, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan a rostit un cuvânt de binecuvântare și de bun venit preoților participanți la cursuri.
Din soborul de preoți slujitori ai Dumnezeieștii Liturghii a făcut parte și PC Pr. Prof. Univ. Dr. Nicușor Beldiman, Consilier la Sectorul teologic-educațional al Administrației Patriarhale și Director al Departamentului de Teologie Sistematică, Practică şi Artă Sacră din cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul a Universităţii din Bucureşti.
Un cuvânt introductiv și de bun venit a adresat și PC Pr. Prof. Dr. George Grigoriță, cadru didactic la Departamentul de Teologie Sistematică, Practică şi Artă Sacră din cadrul aceleiași facultăți și Consilier Patriarhal la Cancelaria Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Prelegerile în cadrul cursurilor au fost susținute de: Pr. Prof. Dr. Nicușor Beldiman, Pr. Prof. Dr. George Grigoriță, Pr. Prof. Dr. David Pestroiu și Pr. Prof. Dr. Ștefan Buchiu.
Pe perioada cursurilor, clericii înscriși la cursurile pastoral-misionare au participat și la un program liturgic: Vecernie și Dumnezeiasca Liturghie.