Vineri, 15 septembrie a.c., Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a participat la slujba Vecerniei urmată de rânduiala chemării la slujirea episcopală - ipopsifierea - Preacuviosului Părinte Arhim. Nectarie Petre, ales de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în slujirea de Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale. Slujba a fost săvârșită în Catedrala Mitropolitană Sfinții Arhangheli Mihail și Gravriil, din Paris, sub protia Înalpreasfințitului Părinte Iosif, Arhiepiscopul Europei Occidentale și Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale, înconjurat de un sobor de arhierei, preoți și diaconi din cuprinsul Mitropoliei și din alte regiuni.
Preasfințitul Părinte Timotei este însoțit la aceste evenimente de Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, și de PCuv. Arhid. Spiridon Burlacu, Consilier economic eparhial.
Preacuviosul Părinte Nectarie a fost ales în demnitatea de Episcop Vicar în ședința Sfântului Sinod al BOR din 4 iulie a.c., și va purta titulatura: Preasfințitul Părinte Nectarie de Bretania.