În noaptea de miercuri spre joi, 13/14 septembrie a.c., de Praznicul Înălțării Sfintei Cruci, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit slujba privegherii urmată de Dumnezeiasca Liturghie în incinta Mănăstirii Santo Teribio de Liebana, din regiunea Cantabria, în tezaurul căreia se află o parte semnificativă din lemnul Sfintei Cruci. Alături de Ierarh a slujit un sobor de preoți și diaconi, dintre care amintim pe PCuv. Arhid. Spiridon Burlacu, Consilier economic și PC Părinte Andrei Turea, Protopop de Vitoria Gasteiz. Programul liturgic a debutat cu slujba Acatistului Sfintei Cruci, urmată de o procesiune. Răspunsurile liturgice au fost date de Psaltul Ioan Balaban, coordonatorul grupului psaltic Tronos Junior.
În omilia rostită, Preasfinția Sa a explicat semnificațiile duhovnicești ale acestui praznic și rolul așezării lui la începutul anului bisericesc. Primele două mari sărbători pe care le sărbătorim la începutul anului bisericesc sunt Nașterea Maicii Domnului și Înălțarea Sfintei Cruci. De ce prima sărbătoare este Nașterea Maicii Domnului? Pentru că datorită Maicii Domnului Mântuitorul nostru Iisus Hristos S-a întrupat și a putut să realizeze această lucrare de mântuire a omului. Maica Domnului este, în fapt, cea care L-a coborât pe Dumnezeu pe pământ. Dar lucrarea de mântuire, vedem că, a trecut și trece prin Cruce. Fără Cruce nu există mântuire! De aceea, a doua mare sărbătoare a începutului anului bisericesc este dedicată Sfintei și de viață făcătoarei Cruci a Domnului. În acest fel, Crucea Domnului ni se pune înaintea ochilor duhovnicești la început de an, în strânsă legătură cu Maica Domnului și cu întregul plan de mântuire înfăptuit de Hristos, căci Crucea fără Hristos nu are nicio valoare, cum ne spune și Sf. Ap. Pavel: „pentru iudei crucea este sminteală, pentru elini nebunie... dar pentru cei ce ne mântuim este puterea lui Dumnezeu” (I Cor. 1, 18). Crucea este puterea lui Dumnezeu pentru că Hristos S-a lăsat răstignit pe cruce, și Hristos și-a arătat puterea prin taina Crucii.
La acest eveniment au participat pelerini din întreaga peninsulă iberică, dar și un grup de credincioși din regiunea Madrid, al căror pelerinaj a fost organizat de Asociația „Esperanza y Filantropia", prin sprijinul Departamentului Românilor de Pretutindeni.
La final toți credincioșii prezenți s-au închinat la sfânta relicvă a Sfintei și de viață făcătoarei Cruci a Domnului.