ZIUA COPILULUI SĂRBĂTORITĂ ÎN BISERICĂ

 

 

         În data de 1 Iunie se sărbătorește în fiecare an ZIUA INTERNAȚIONALĂ A COPILULUI! Cu această ocazie, printr-o bună colaborare, parohiile Sfânta Treime din Logroño și Sf. Ier. Spiridon din Calahorra au organizat o întâlnire a copiilor din aceste parohii. Întâlnirea a avut loc la Logroño, sâmbătă 3 Iunie și a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii de către preoții parohi, Ilie Daniel Maniu și Gabriel Gavriloaea-Căsăndrescu, care în cuvântul de învățătură s-a adresat tinerilor:

        Cea mai frumoasă și mai fericită tinerețe este cea trăită cu Hristos și în Hristos. Modelul suprem pentru un tânăr, spunea mitropolitul Bartolomeu Anania, trebuie să fie Hristos. Apoi sfinții, mai ales că și ei au fost copii. În Biserică Hristos ne învață cum să devenim liberi cu adevărat, căci atunci când nu mai putem fără telefon, fără internet, fără prieteni, fără băutură, înseamnă că suntem înrobiți de acel lucru și nu mai suntem liberi. Tinerii în ziua de astăzi își doresc să fie tot mai mult liberi și să iasă de sub tutela părinților. Întrebam și noi pentru a le trezi conștiința tinerilor, ce se întâmplă cu puii care ies din cuib mai înainte de a le crește aripile, ce s-ar întâmpla cu un om dacă ar vrea să conducă o mașină fără de a fi învățat șoferia, ce s-ar fi întâmplat dacă un cineva ar fi încercat să facă operație fără de a fi făcut medicina, ce ar fi ieșit dacă un oarecare se apucă să clădească o casă fără de a fi constructor?

        Biserica îi cheamă pe tineri la o anumită misiune, așa după cum afirma Sfântul Ioan Gură de Aur, care zice: ,,Tu tinere ești o lumină, ai menirea de a lumina nu doar pentru tine, ci pentru alții, pentru cei cu viața rătăcită”. Fără Dumnezeu nu putem face nimic. De felul cum folosim darul libertății, depinde viețuirea noastră dincolo. Anii de aici sunt pregătire pentru viața de dincolo, veșnicia cu Hristos!

         Toți copilașii s-au împărtășit cu Sfintele Taine, apoi a urmat un program artistic pregătit cu multă trudă de copilași, care au fost răsplătiți pe măsură pentru strădania lor. În continuare, copiii s-au bucurat de jocurile în aer liber, au luat masa împreună, au împărtășit experiențe noi atât copiii cât și părinții lor, care au rămas cu dorința ca acestei întâlniri să-i urmeze și altele.

A consemnat:

PC Părinte Daniel Maniu