Sâmbătă, 6 mai 2023, Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, a slujit Dumnezeiasca Liturghie în Paraclisul Sf. Ier. Iosif de la Partoș, al Mănăstirii Leon. Alături de Ierarh au slujit PCuv. Părinți: Protos. Porfirie Florea, Exarhul mănăstirilor și Arhid. Casian Nemet.
Toată săptămâna aceasta am petrecut-o cu gândul la sfintele femei mironosițe, de la care, ar fi de dorit să învățăm gingășia sufletească. Această gingășie se manifestă ca evlavie față de Domnul și față de lucrurile sfinte, și, în același timp, ca respect și bunăvoință față de tot omul și față de întreaga zidire a lui Dumnezeu. Această noblețe va fi, întotdeauna, răsplătită cu belșug de har și mângâiere duhovnicească, a spus Preasfinția Sa în cuvântul de învățătură.
La final Părintele exarh a mulțumit Preasfințitului Părinte Teofil de Iberia pentru cercetarea și slujirea în mijlocul comunității monahale din Leon.
https://obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2023/262-mai-2023/2830-liturghie-arhiereasca-la-manastirea-leon#sigProId3fcb2ec67d
