PS TIMOTEI A SLUJIT LA MĂNĂSTIREA CENICIENTOS

 

 

        În Sfânta și Luminata Marți, 18 aprilie 2023, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a slujit Dumnezeiasca Liturghie la Paraclisul Sf. Ioanichie cel Nou, al Mănăstirii Nașterea Domnului, din Cenicientos. La slujbă a fost prezent și Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei. Alături de Ierarh au slujit PCuv. Arhidiacon Spiridon Burlacu, Consilier economic, PCuv. Arhidiacon Casian Nemet și Ierom. Arsenie, slujitorul mănăstirii. 

        În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a reamintit celor de față despre pericolul de a rata întâlnirea cu Domnul cel înviat din morți din cauza fricii și a puținei credințe, așa cum am auzit și în evanghelia citită astăzi despre cei doi ucenici care au mers la Emaus și care s-au întâlnit cu Domnul cel înviat, dar puțina lor credință, chiar și după ce femeile mironosițe le-au spus ucenicilor că L-au văzut pe Domnul, i-a împiedicat să-L recunoască. Apoi Domnul le repetă toate locurile din Scriptură care vorbesc despre moartea și învierea Lui, dar nici așa ucenicii nu L-au recunoscut. Abia după frângerea pâinii, după ce Hristos S-a făcut nevăzut, ei L-au descoperit în chip euharistic. De aici, noi cei de astăzi, tragem concluzia că nu este suficient doar să citim și să studiem credința, ci trebuie să o punem în practică prin rugăciune și euharistie, doar așa ni se va descoperi și nouă Domnul.