În seara de joi, 13 aprilie 2023, Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, a săvârșit slujba Deniei celor 12 Evanghelii în Parohia Înălțarea Domnului, din Santarem, Portugalia. Alături de Ierarh au slujit PC Părinte Florin Ciurean, parohul comunității și PCuv. Arhidiacon Casian Nemet.
În fața Crucii lui Hristos putem învăța ceva foarte important: Adevărul nu luptă; Adevărul învinge numai prin simplul fapt că există. Adevărul se trăiește și se mărturisește, dar nu se impune nimănui. Răstignirea Domnului pare o biruință a răului, obținută prin vicleșug, judecată nedreaptă și autoritate. Biruința finală, însă, a fost a Celui Răstignit: Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le. În această seară am îmbrățișat și am sărutat Crucea Mântuitorului, luând putere, pentru a ne purta și noi crucea vieții, cu demnitate și curaj, arătând prin viața noastră că iubirea are ultimul cuvânt, a afirmat Preasfinția Sa în cuvântul de învățătură.
La final Părintele Florin a mulțumit Preasfinției Sale pentru vizită și slujire.
https://obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2023/261-aprilie/2803-ps-teofil-de-iberia-a-slujit-in-parohia-santarem#sigProId5a4c22bdca