Joi seara, 13 aprilie 2023, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit slujba Deniei celor 12 Evanghelii la Catedrala Episcopală Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, din Madrid. Alături de Ierarh au slujit Preacuvioșii Părinți: Protos. Macarie Bărgăvanu, Consilier administrativ-bisericesc, Arhid. Spiridon Burlacu, Consilier economic eparhial și Protos. Iosif Jurje, slujitor al catedralei.
În cuvântul de învățătură rostit, Preasfinția Sa a tâlcuit înțelesurile troparului acestei slujbe:
Răscumpăratu-ne-ai din blestemul legii, cu scump sângele Tău.
Pe Cruce pironindu-Te și cu sulița împungându-Te, nemurire ai izvorât oamenilor,
Mântuitorul nostru, slavă Ție!
Ce înseamnă, oare, cuvintele acestea? Pentru că, totuși, Legea a fost bună, iar pe o parte din poporul lui Israil, Legea i-a condus la Hristos, căci Legea s-a dat de Dumnezeu lui Moisi pe Sinai tocmai pentru a fi călăuză către Hristos. Însă, din păcate, Legea n-a fost călăuză pentru toți datorită faptului că o parte din oameni, și mai ales oamenii templului, n-au mai interpretat Legea dată de Dumnezeu în duhul ei, ci în litera ei. De aceea Domnul Hristos spune că „litera ucide, iar duhul dă viață”.
Așadar, dacă spunem că Hristos ne-a izbăvit de „blestemul legii”, atunci, noi ce lege ținem? Legea cea nouă pe care Domnul a dat-o la Cina cea de Taină, zicând: „Luați mâncați... Beți dintru acesta toți, acesta este Sângele Meu al Legii celei noi...”, iar Sf. Ap. Pavel ne adeverește că noi nu mai trăim sub Legea veche, ci trăim sub Har. Hristos este plinirea Legii, și ne-a arătat că Legea cea nouă este legea iubirii și a slujirii aproapelui. Iubirea lui Dumnezeu și slujirea aproapelui - în care se cuprinde toată Legea și prorocii - este noul Legământ pe care Dumnezeu îl face cu omenirea.