În Duminica a VI-a a Marelui Post, a Intrării Domnului în Ierusalim, Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, a slujit Dumnezeiasca Liturghie în Parohia Intrarea Domnului în Ierusalim, din Cuenca, celebrând în mod solemn hramul acestei biserici. În seara precedentă Preasfinția Sa a săvârșit Taina Sfântului Maslu, fiindu-i alături în slujire PC Părinte Vasile Chiorean, parohul comunității și PCuv. Părinte Arhidiacon Casian Nemet.
Odinioară, iudeii L-au primit pe Mântuitorul Hristos cu multă bucurie, pentru că vedeau în El pe Mesia Cel promis încă de la căderea primilor oameni Adam și Eva. Din nefericire, foarte repede osanalele s-au transformat în huiduieli, pentru că, Mântuitorul nu venise cu dorința de a instaura o împărăție pământească. Tronul pe care avea să urce era Crucea, iar autoritatea Lui avea să fie jertfa și slujirea smerită. Și noi astăzi L-am primit pe Domnul cu bucurie sfântă, întâmpinându-L cu ramuri de măslin dar și cu stâlpări de fapte bune. Noi știm că El are toată puterea în cer și pe pământ, fiind, în același timp, stăpânul inimilor noastre. Cu toate acestea, și pe noi ne poate paște ispita îndoielii față de El, și ne smintim de felul în care stăpânește această lume. Ne-am dori uneori să fie mai aspru, sau mai autoritar cu cei care fac rău, uitând că El nu vrea moartea păcătosului ci să se întoarcă și să fie viu, a subliniat Preasfinția Sa în cuvântul de învățătură.
La finalul Sfintei Liturghii Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia a binecuvântat ramurile de măslin, care au fost împărțite credincioșilor prezenți. Părintele Vasile a mulțumit Preasfinției Sale pentru vizită și slujire, după care a urmat agapa cu toți credincioșii.
https://obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2023/261-aprilie/2796-hramul-parohiei-cuenca?layout=default&print=1&tmpl=component#sigProIdea619661e1