COLOCVIUL COORDONATORILOR NEPSIS MOREOM

 

 

           Cu binecuvântarea ierarhilor Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, în perioada 17-19 martie 2023, în localitatea Andrate din Alpii italieni, s-a desfășurat colocviul coordonatorilor Asociației Nepsis din cadrul Mitropoliei noastre. Este primul colocviu de acest fel de după perioada pandemică și a reunit președinții filialelor naționale ale Asociației Nepsis, precum și un grup de tineri din Franța, membrii a unei noi asociații pentru tineret a Mitropoliei noastre anume Asociația Cercetașilor Ortodocși din Europa Occidentală.

        Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei, Episcopia noastră a fost reprezentată de către doamna preoteasă Ramona-Veronica Băltărețu, președintele Asociației Nepsis – Spania.

         În cadrul acestui eveniment, s-a analizat situația generală a Asociației Nepsis de după pandemie, s-au trasat anumite coordonate cu privire la revitalizarea activităților cu tineretul din cadrul eparhiilor Mitropoliei precum și stabilirea diverselor strategii de cooperare între filialele naționale ale Nepsis-ului.

          Slavă lui Dumnezeu pentru toate!