PRIMA ZI A ANULUI LA CATEDRALA EPARHIALĂ

 

 

 

   Duminică, 1 Ianuarie 2023, de Praznicul Tăierii împrejur a Domnului și a pomenirii Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală Intrarea Maicii Domnului în biserică, din Madrid. 
Alături de Ierarh au slujit Preacuviosul Părinte Protosinghel Macarie Bărgăvanu, consilier administrativ-bisericesc și eclesiarh al catedralei,  Preacuviosul Părinte Arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier economic eparhial, Preacuviosul Părinte Ieromonah Iosif Jurje și Părintele Diacon Ionuț Pârlea. 

 

​   În cuvântul de învățătură, Părintele Episcop Timotei a  vorbit despre Sfântul pe care Biserica îl pomenește astăzi și depre primul Praznic  Împărătesc din Noul An calendaristic. Sfântul Vasile nu a trăit mult, însă a făcut mult pentru credincioși, pentru Biserică, dar ceea ce este mai important este că și-a sfințit viața. El a fost primul care a înființat primele spitale, primele centre sociale pe lângă parohii, așa numitele Vasiliade. Sfântul Vasile s-a gândit la sănătatea duhovnicească, dar și la cea trupească a credincioșilor. 
​Tăierea împrejur însemna legământul poporului lui Dumnezeu cu El, și tot la acest moment se punea și numele băiatului. Noi, creștinii, nu mai avem tăiere împrejur, deoarece avem botezul. Noi trebuie să avem o tăiere împrejur, dar a inimii, spune Cartea Deuteronom. Să lepădăm tot ce se află rău în inima noastră. O inimă netăiată împrejur nu poate merge pe calea mântuirii, nu-L poate vedea pe Dumnezeu. Cât trăim, suntem într-un timp al pocăitei. Să folosim acest timp pentru a ne pregăti să trăim în veșnicie împreună cu Domnul Hristos. 
​Să mulțumim Domnului pentru anul care a trecut, să ne cerem iertare pentru greșelile făcute și pentru ceea ce am fi putut face bun și n-am făcut. Să-I cerem să ne întărească în anul acesta, care acum începe, spre a face voia Lui. În fiecare zi putem pune început bun pentru mânuirea noastră. 

 

   La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Timotei l-a hirotesit întru Arhidiacon pe Părintele Diacon Ionuț Pârlea, care este slujitor al catedralei episcopale.