Praznicul Sfinților Arhangheli la Catedrala Episcopală

 

 

 

   Luni, 8 Noiembrie 2021, de Praznicul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și a tuturor cereștilor puteri, Sfânta Liturghie de la Catedrala Episcopală “Intrarea Maicii Domnului în biserică”, din Madrid, a fost săvârșită de către Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, în prezența Preasfințitului Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei. 
  Sub protia Preasfințitului Părinte Teofil de Iberia au slujit Preacuviosul Părinte Arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier Eparhial al sectorului de protocol, Preacuviosul Părinte Protosinghel Macarie Bărgăvanu, secretar eparhial și eclesiarh al Catedralei, Preacuviosul Părinte Iosif Jurje, preot slujitor al Catedralei,  și Părintele Ierodiacon Casian Nemet. 
     În cuvântul de 
învățătură, Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia a vorbit despre ce putem noi, ca oameni, ca și creștini, să învățăm de la îngeri, atât de la cei buni, cât și de la cei răi. “De la îngerii buni trebuie să învățăm slujirea, disponibilitatea; ei se pun mereu în slujba Lui Dumnezeu, fără împotrivire, fără cârtire; neîncetat îi aduc laudă și mulțumire. Noi îi avem ca sursă de inspirație la fiecare Sfântă Liturghie. De la îngeri învățăm să Îl slujim și să Îl slăvim pe Bunul Dumnezeu. Îngerii ne arată cum să Îl primim pe Dumnezeu și cum să Îl iubim.”
“De la îngerii răi să invățăm să nu ne mândrim niciodată cu nimic; ei din mândrie au căzut. În Evanghelia care s-a citit astăzi s-a relatat un moment în care apostolii erau foarte bucuroși că diavolii se pleacă înaintea lor când rostesc numele Domnului Iisus, iar Domnul le zis să se bucure că numele lor sunt scrise în ceruri. Acolo era o umbră de mândrie, de slavă deșartă, o dorința de putere. Domnul a sesizat acesta și în alte împrejurări. Sub influență demonică ne putem împotrivi Lui Dumnezeu, ne putem mândri, se poate naște în inima noastră dorința de a stăpâni. Să fugim de acestea pentru că nu sunt în duhul Evangheliei, nu sunt în duhul iubirii. Domnul ne învață să ne iubim, să ne smerim și să ne slujim.”
   La final, Preasfinția Sa a felicitat pe cei care poartă numele Sfinților Arhangheli: Mihail, Gavriil, Rafail, Serafim, și derivate ale acestora, dorindu-le sănătate și bucurie duhovnicească.