Sfântul Cuvios Dimitrie Basarabov prăznuit la Mănăstirea Cenicientos

 

 

  Astăzi, 27 Octombrie 2021, când este pomenit Sfântul Cuvios Dimitrie Basarabov, Ocrotitorul Bucurestilor, Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, a săvârșit Sfânta Liturghie la Paraclisul Sfântul Ioanichie cel Nou de la Muscel, al Mănăstirii Cenicientos. 
Alături de Ierarh au slujit Preacuviosul Părinte Arsenie Baltă, preot slujitor al mănăstirii, și Părintele Ierodiacon Casian Nemet. Răspunsurile liturgice au fost date de obștea de maici a mănăstirii. 
   Preasfinția Sa, în cuvântul de învățătură a făcut o paralelă între viața Sfântului Cuvios Dimitrie și a Sfântului Cuvios Ioanichie cel Nou de la Muscel, ocrotitorul Paraclisului Mănăstirii, fiind modele și învățătorii ai smereniei. “Chiar dacă nu cunoaștem multe lucruri din viața lor, dar ceea ce vedem și simțim este harul cu care ei s-au îmbogățit, cu care și-au Sfințit sufletul și trupul. Acest har nu poate fi dobândit decât într-o stare de adâncă smerenie. Fără smerenie este cu neputință a dobândi harul, a păstra harul, a ne sfinți viața. Smerenia este greu de definit, însă o putem intui, o vedem cum se poartă. Pentru noi, smerenia, trebuie să fie un realism duhovnicesc, în lumina lui Hristos, să ne vedem așa cum suntem, dar să nu deznădăjduim, ci să ne rugăm  Domnului să ne curețe, să ne vindece și să facă El în noi, prin noi, ceea ce El dorește. Putem percepe smerenia și ca o gingășie deosebită, atât în relația cu oamenii, cât și în relația cu întreaga natură. Toată strădania noastră în direcția aceasta să fie: cum să dobândim și cum să păstrăm harul.”