Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului este hramul multor mănăstiri și biserici de enorie, printre acestea se numără și mănăstirea ortodoxă română din Portugalia, din localitatea Aldeia de Santa Margarida, al cărei stareț este preacuviosul părinte Andrei Jilcu.
Cu această ocazie, in mijlocul obștii monahale și al credincioșilor care calcă pragul acestei mănăstiri s-a aflat anul acesta, la cea de a doua prăznuire a hramului, Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia, arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei.
Prăznuirea hramului din punct de vederea liturgic,a debutat cu Vecernia mare unita cu Litia, oficiată sub protia Preasfințitului Părinte Teofil.
La finalul Vecerniei a adresat un cuvânt de învățătură, spunând ca dragostea pe care o avem față de Maica Domnului este cea care ne-a adunat aici, chiar dacă sunt unele culte care nu o cinstesc pe Maica Domnului.
Însuși Dumnezeu, Iisus Hristos, ne-a poruncit să ne cinstim părinții. El nu ne cere să facem ceva ce El însuși nu face. El o cinstește pe Maica Sa.
Unele versete din Sfânta Scriptură sunt aduse adesea înainte de unele culte voind să demonstreze că Mântuitorul este un necinstitor al Maicii Lui.
Prin cuvintele rostite de Mântuitorul ,,Cine sunt fratii mei și mama Mea?”/ Mama Mea și frații Mei sunt cei care ascultă cuvântul Meu și îl împlinesc pe el.” Prin aceste cuvinte, Mântuitorul, nu o înjosește pe Maica Sa, ci ne înalță pe noi. Cea care a ascultat și a păzit cuvântul mai cu sfințenie nu a fost alta decât Sfânta Fecioară Maria. Ea este cea care l-a iubit pe Dumnezeu din toată inima, lucru care se vede din cuvintele rostite Arhanghelului Gavriil, iată roaba Domnului.
Un alt episod este la nunta din Cana Galileii când Maica Domnului îi spune Fiului ei ca s-a terminat vinul, iar El îi răspunde,, ce ne privește pe tine și pe Mine, femeie, încă n-a venit ceasul Meu.
Ea știa de ce spune și ce spune. Știa ca El va face ceva. Și în cele din urmă, Maica Domnului spune: faceți tot ce vă va spune El! Insistența ei a reușit să schimbe planul Fiului ei. Prim cuvântul femeie, Mântuitorul arată ca ea este femeia prin excelență, ceea ce n-a reușit sa fie Eva,a reușit Maica Domnului. Ultima grijă a Mântuitorului pe cruce a fost Maica Sa, înainte să-și dea Duhul în mâinile Tatălui, a încredințat-o pe aceasta ucenicului iubit, lui Ioan.
După aceea a urmat slujba Utreniei în cadrul căreia s-a cântat Prohodul Maicii Domnului.
Ierarhul, în cuvântul de învățătură, a precizat faptul că Sfântul Apostol Toma n-a fost prezent la punerea în mormânt al Maicii Domnului, ci doar după trei zile s-a alăturat celorlalți apostoli. Dorind să o vadă pentru ultima dată au desfăcut mormântul și acesta era gol. Atunci au înțeles că Maica Domnului s-a mutat la cereștile locașuri atât cu sufletul cât și cu trupul. Ea este prima care s-a bucurat de Înviere.
Preasfinția Sa a mai afirmat că acest Prohod pe care l-am cântat în această seară ar fi bine să ne ducă cu mintea la propriul nostru prohod. Să nu ocolim gândul morții. Moartea trebuie pregătită. O prima etapă a vieții este în pântecele maicii, nașterea este o moarte pentru viața din pântece, acolo nu ne mai întoarcem. Viața pământească e tot o gestație pentru viața veșnică. Să-L rugăm pe Domnul să ne pregătească pentru ceasul morții și să ne întărească în momentul acesta.
În ziua praznicului Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca înconjurat de un frumos sobor de preoți și diaconi din care a făcut parte și parintele protopop Marius Viorel Pop, al protopopiatului Portugalia, părintele stareț Andrei Jilcu și alți părinți.
În cuvântul rostit după dumnezeiasca Liturghie a afirmat că trupul Maicii Domnului n-a putut să vadă stricăciunea. Ea a fost cea care a împlinit întocmit porunca iubirii. De fiecare dată la sărbătorile ei se citește pericopa Evanghelică cu surorile lui Lazăr.
Cuvântul Mântuitorului zis Martei cum că Maria și-a luat partea cea bună care nu se va lua de la ea, se potrivește întocmai Maicii Domnului.
La aceasta suntem și noi chemați, să alegem partea cea bună. Încă de la botez, prin lepădarea de satana și unirea cu Hristos. Și ce înseamnă a alege partea ce bună? Înseamnă: ascultarea, rugăciunea și Euharistia.
Să ascultam cuvântul Dumnezeu, iar apoi să fim împlinitori a acestuia. Să citim în fiecare zi câte un fragment din Sfânta Scriptură. Aceasta trebuie citită cu rugăciune și cu povățuire duhovnicească.
Apoi rugăciunea. Mântuitorul ne îndeamnă să ne rugăm, asemenea și Sfântul Pavel. Dimineața și seara să avem momente de rugăciune, să ne împletim munca cu rugăciunea. Din toate bucuriile, întristătările necazurile, să ne facem rugăciune. Toate trebuie să ne lege de Dumnezeu.
Al treile lucru, Euharistia. Chiar dacă suntem vii, dar nu suntem uniți cu Hristos prin Euharistie suntem morți. Suntem cadavre umblătoare. El e adevarata mâncare și adevarata băutură, doar El e cel care ne dă viață. Să ne dorim să ne împărtășim cu Domnul prin Taina Euharistiei. Cine trăiește cu Hristos aici pe pământ, va trăi și în veșnicie tot cu Hristos.
Atat la Sfânta Liturghie cât și la celelalte slujbe, răspunsurile la strana au fost date de Grupul Psaltic Trisaghion din Roman, înfrumusețând prin darul lor fiecare moment liturgic.