În zilele de 14-15 august 2020, la Catedrala Episcopală din Madrid s-au săvârșit slujbele dedicate marelui praznic impărătesc al Adormirii Maicii Domnului nostru Iisus Hristos.
Vineri seara de la ora 19.00 Preasfințitul Părinte Episcop Timotei, al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, înconjurat de un sobor de preoți și diacon, a săvârșit Slujba Utreniei și Prohodul Maicii Domnului.
În cuvântul de învățătură Preasfinția Sa a explicat de unde știm toate cele ce s-au întâmplat cu Maica Domnului după adormirea Sa. Deși Sfânta Scriptură nu spune nimic despre adormirea Maicii Domnului, aflăm cele petrecute din Sfânta Tradiție, din transmiterea prin viu grai a celor întâmplate.
Sâmbătă dimineața, 15 august a.c., Preasfinția Sa a săvârșit tot în catedrala episcopală Sfânta Liturghie arhierească. Alături de Preasfinția Sa a slujit Părintele Arhidiacon Spiridon, de la Centrul Eparhial.
În cuvântul de învățătură rostit, Preasfințitul Timotei a vorbit despre importanța Maicii Domnului pentru mântuirea noastră explicând și de ce a fost ridicată la cer de către Domnul Iisus Hristos, tocmai pentru că nu putea rămâne în mormânt cea care este însăși Maica Vieții. În evanghelia citită astăzi Mântuitorul o scoate în față pe Maica Sa, care a ascultat și a împlinit cuvântul lui Dumnzeu, unind cerul cu pământul. Ea este scara ce a coborât pe Dumnezeu pe pământ. Și noi să fim ascultători față de cuvântul lui Dumnezeu. Să îi spunem necazul nostru Maicii Domnului, precum spune și priceasna: Am venit Măicuță să te mai vedem/ Să-ți spunem necazul pe care-l avem. Maica Domnului alină necazurile noastre și ascultă rugăciunile noastre. De aceea trebuie să ne rugăm cu multă credință ei și Domnului nostru Iisus Hristos.
Sfânta Liturghie