Credincioșii români din Vilanova y la Geltru l-au primit la acest sfârșit de săptămână, pe Preasfințitul Teofil de Iberia, Arhiereu-vicar al eparhiei noastre. Ierarhul a slujit sâmbătă seara Taina Sfântului Maslu, înconjurat de un sobor de preoți veniți din parohiile învecinate, iar la final le-a adresat tuturor un cuvânt de învățătură, îndemnându-i să-și asume propria suferință cu răbdare și stăruință în rugăciune, pentru a primi în final răsplata de la Dumnezeu.
Duminică, 2 iunie, înainte de Sfânta Liturghie, Preasfințitul Părinte Teofil a binecuvântat icoanele așezate pe pereții bisericii parohiei Sfântul Serafim de Sarov din Vilanova y la Geltru, cu care credincioșii, în frunte cu preotul paroh Alin Toader, s-au străduit să împodobească locașul lor de rugăciune. Pentru toată această jertfă în casa lui Dumnezeu, preotul Constantin Alin a fost ridicat la rangul de iconom. Alături de Preasfinția Sa, a slujit și tatăl preotului paroh, părintele Grigore Toader din parohia Feldru, județul Bistrița-Năsăud.
Consilierii parohiali au primit din partea episcopiei diplome de recunoștință.
A fost Duminica orbului din naștere, în care Evanghelia ne-a pus în față minunea vindecării unui orb, săvârșită de Mântuitorul Iisus Hristos spre slava lui Dumnezeu, pentru a ni se arăta nouă, tuturor, puterea Domnului asupra făpturii Sale, așa cum spunea arhiereul în cuvântul de învățătură:
„Nu Dumnezeu ne pedepsește pentru păcatele noastre, ci suferința este o consecință a păcatelor noastre. Dar Dumnezeu poate întoarce această suferință spre binele nostru, spre mântuirea noastră. Suferința este o consecință a păcatului unei persoane, de care toți suntem atinși, dar Mântuitorul a prefăcut-o într-o unealtă pentru a arăta slava lui Dumnezeu, pentru că vindecându-l pe acest orb, Mântuitorul Și-a arătat slava, a arătat că El este ziditorul omului și devremece El l-a zidit, El poate să-l și repare atunci când se strică”.
Felul în care Mântuitorul Hristos i-a redat vederea orbului din naștere ne reamintește că omul este făcut din pământ, și anume a amestecat saliva cu pământul și a uns ochii bolnavului, care după spălare și-a deschis ochii trupești vindecați.
De asemenea, Preasfințitul Părinte Teofil a reiterat datoria noastră de a-I mulțumi Domnului pentru darul vederii trupești pe care ni l-a făcut, iar cel mai bun mod de a-i aduce mulțumire este să ne străduim să redobândim vederea duhovnicească.
View the embedded image gallery online at:
https://obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2019/193-mai-2019/1848-slujbe-arhieresti-in-vilanova-y-la-geltru#sigProId4a1edd751a
https://obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2019/193-mai-2019/1848-slujbe-arhieresti-in-vilanova-y-la-geltru#sigProId4a1edd751a