Vineri, 31 mai 2019, de la ora 19:00 s-a săvârșit, de către Preasfințitul Părinte Episcop Timotei al Spaniei și Portugaliei, împreună cu Preacuviosul Părinte Ierodiacon Spiridon, Taina Sfântului Maslu la mănăstirea Nașterea Domnului, Cenicientos, Spania. Răspunsurile la strană au fost oferite de obștea de maici a mănăstirii.
În cuvântul de învățătură rostit, Preasfinția Sa a vorbit despre creșterea duhovnicească în iubire și în voința lui Dumnezeu, acest lucru ni se cere încă de la prima binecuvântare pe care Dumnezeu a dat-o lui Adam și Evei: Creșteți și vă înmulțiți... (Fc. 1, 28), dar pentru că nu s-a maturizat și n-a crescut duhovnicește prin ascultare Adam a căzut în păcatul neascultării. La fel și noi, cădem în păcat tocmai pentru că nu suntem maturi duhovnicește. Prin rugăciune și Sfintele Taine ne întărim duhovnicește și creștem spiritual, iar în lupta noastră cu păcatul nu putem birui fără harul Duhului Sfânt.
https://obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2019/193-mai-2019/1842-taina-sfantului-maslu-savarsita-la-manastirea-cenicientos#sigProId1b4e2a3b2c