În perioada 14-18 martie, la Mănăstirea românească de la Vilaller, un grup de 32 de persoane din ”Fratia Ortodoxa Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, veniți din România și Madrid au ajutat la reabilitarea chiliilor precum si la curățenia in curtea mănăstirii. Mai jos redăm câteva cuvinte din partea celor ce au pus umărul pentru îmbunătățirea așezământului:

”Iubiți frați,
Doresc să vă împărtășesc din noianul de trăiri frumoase care mi s-au înghesuit în suflet, în ultima acțiune a Frăției. Pentru că aceasta am simțit în tot răstimpul petrecut în frumoasa mănăstire ortodoxă de la Vilaller: un preaplin de dragoste frățească și de bucurie duhovnicească ce mi-a făcut inima să crească la propriu.
La apelul fraților din Madrid (Mihail Pantazi și Ovidiu Mocan), șeful Frăției Ortodoxe„Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe Purtătorul de Biruință”, Dan Grăjdeanu a lansat chemarea pentru a da o mână de ajutor Părintelui Teofan și măicuțelor de la mănăstirea ortodoxă cu hramul Sfintei Cuvioasei Parascheva din Vilaller, Spania. Mănăstirea a fost inaugurată în data de 28 iulie 2013 și este un loc de rugăciune neîncetată, adăpost și mângâiere pentru pelerini, gazdă pentru tabere de copii și tineri.

Paraclisul mănăstirii adăpostește un odor de mare preț primit de la catedrala mitropolitană din Iași, o pernuță ce a stat o vreme sub capul Sfintei Cuvioase Parascheva. Tot aici pelerinii află ajutor și mângâiere de la icoana Maicii Domnului – Pantanassa adusă de la Mănăstirea Vatoped, din Muntele Athos. Aproape 30 de români inimoși, frați și surori din toate colțurile țării au răspuns îndemnului de a-și mărturisi credința
ortodoxă prin fapte.

Astfel, dragostea pentru Neamul Românesc și credința în Hristos au adus împreună la Vilaller frați din Madrid, Prahova, Bihor, Brașov, Suceava și Botoșani.  Români cu sufletele mari și-au lăsat familiile, casele și slujbele pentru a-și aduce bucățica de jertfă, la mii de kilometri distanță de România, dar atît de aproape de sufletul ei. Căci zis-a nouă Mîntuitorul nostru : „Că unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor.” Și într-adevăr am simțit că Dumnezeu a fost cu noi în inima Catalunyei, în obștea păstorită de părintele Teofan.

Și iată-ne și pe noi ajunși la mănăstirea ortodoxă română, unde, deși unii dintre noi călătoriseră chiar 22 de ore pentru a ajunge, bucuria întâmpinării Mîntuitorului Iisus Hrisos și a Preasfintei Lui Maici, bucuria reîntîlnirii cu frații și dragostea de neam au alungat oboseala din trupurile noastre. După rugăciunile de dimineață și după masa cu bucatele de post gătite cu suflet de către surorile din frăție și măicuțele ce se nevoiesc la mănăstirea din Vilaller, s-a întocmit planul de acțiune și în cea mai deplină ordine s-au alcătuit echipele de lucru. Pot spune că parcă niște fire nevăzute legau frații între ei în echipe perfect echilibrate și pline de dragoste frățească. Zilele de muncă au curs lin, bucuria jertfei întru Hristos manifestîndu-se la tot pasul ca o prezență palpabilă cu inima. Duh de pace și de bună înțelegere domnea pe tot frontul de lucru al frăției, unitatea în gînd, vorbă și faptă dîndu-ne tărie și putere de muncă. Nicio muncă nu e prea grea, nicio sarcină nu este imposibil de dus atunci când frații își sînt alături unul altuia.

Rugăciunea ne-a însoțit permanent iar lăsarea serii constituia un binevenit prilej de odihnă, cateheză și de înfruptare din cuvintele de folos ale părintelui Teofan și ale fraților mai înduhovniciți. În penultima zi a șederii noastre acolo, însoțiți de părintele Teofan, am vizitat orășelul montan Vall de Boí, în care se află frumoasa biserică „Sant Climent de Taüll”, ridicată la anul 1123. Legat de mica noastră excursie, cu voia voastră, voi relata o întîmplare care m-a marcat în mod deosebit. Colindînd aleile pietruite ale orășelului, am întîlnit grupuri de vizitatori spanioli, majoritatea de vîrsta a treia. În fruntea grupului nostru mergea părintele, pe pieptul căruia strălucea crucea ortodoxă. Observînd modul în care nepriveau bătrînii spanioli, îmi părea că prezența crucii i-ar intriga și chiar deranja cumva. Chiar i-am spus asta părintelui, dar el m-a liniștit, lămurindu-mă că mulți dintre spaniolii mai în vîrstă îl privesc cu respect și chiar cu admirație. Dar eu, în nevrednicia mea, pur și simplu nu puteam să cred pe deplin cuvintele părintelui Teofan. Și cred că pot spune că am gustat și eu o bucățică din necredința lui Toma. Și poate tocmai pentru că mă îndărătniceam să nu vădadevărul din cele spuse de părinte, Dumnezeu mi-a îngăduit să fiu martorul unei scene care avea să mă facă să spun și eu asemenea omului din pilda Mîntuitorului: „Cred, Doamne, ajută necredinței mele”. Pentru că nici bine nu se stinseseră cuvintele părintelui în aerul rece de munte, cînd un bătrîn se îndreptă înspre noi și ne întrebă: „– Sînteți ortodocși? – Da.”, i-a răspuns părintele. Și în acel moment, fără a mai adăuga altceva, bătrînul spaniol se aplecă și îisărută mîna părintelui Teofan. Gestul bătrînului m-a făcut să mă simt martorul unei întîmplări binecuvîntate, mărturisirea sa de credință m-a fulgerat, luminîndu-mi ființa. Atunci am simțit că ceața grea care mi se așezase pe suflet se ridică și am văzut limpede misiunea și rostul luptei părintelui Teofan și a obștei de la Mănăstirea Sfînta Cuvioasă Parascheva din Vilaller.

Frăția Ortodoxă „Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe Purtătorul de Biruință”