Cu binecuvântarea PreaSfințitului Timotei, Episcopul Român Ortodox al Spaniei și Portugaliei, în perioada 23-25 martie, a avut loc expoziția de artă bisericească și artizanat românesc în Parohia ”Sfânta Mucenița Eulalia” din San Martin de la Vega.
În cadrul expoziției, părintele Lucian Apahidean (Paroh al bisericii ortodoxe din Leganes) pictorii Vasile si Vera de la Taller Pintura D&V, doamna preoteasă Adela Apahidean și doamna preoteasă Alexandra Panciu au expus icoane pe lemn, icoane pe sticlă, sculpturi și obiecte de artizanat și bijuterii cu specific religios și tradițional.
În ziua de sâmbătă, 24 martie 2018, de la orele 15.30 a avut loc un atelier de pictură pentru copiii parohiei, atelier la care au participat 10 copii, având ca temă de învățare ”Pictarea unui ou”, perioada fiind propice prin apropierea de Sărbătoarea Învierii Domnului. S-au oferit premii puse la dispoziție de către Asociația ”Învie tradiția”, Taller Pintura D&V și de către credincioșii parohiei din San Martin de la Vega.
În seara zilei de sâmbătă, a avut loc Taina Sfântului Maslu intr-un sobor de preoți, părintele Paul Teodorescu (Paroh la biserica ortodoxă din Alcorcon) ținând cuvântul de învățătură, urmat de un mic cuvânt conținând detalii privind expoziția, susținut de parintele paroh Cătălin Panciu.
Expoziția a luat sfârșit în ziua de 25 martie, după Sfânta Liturghie, credincioșii putând să se bucure de icoanele și obiectele expuse, expimându-și recunoștința față de artiștii prezenți prin lucrările lor.
Evenimentul care a fost în primă ediție s-a bucurat de o asistență de 165 de vizitatori din parohia San Martin de la Vega, precum și din credincioși ai parohiilor din vecinătate.
PC. Pr. Cons. Cătălin Panciu
Paroh al bisericii ”Sfânta Muceniță Eulalia”, San Martin de la Vega
https://obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2018/176-martie-2018/1549-expozitie-de-arta-bisericeasca-si-artizanat-in-san-martin-de-la-vega#sigProIdb1d7a270bf