Duminică, 12 octombrie 2014, Preasfinţitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei şi Portugaliei, a poposit în mijlocul credincioşilor Parohiei ortodoxe române Tarragona unde, începand cu orele 18ºº, în capela din oraşul Reus, a săvârşit Taina Sfântului Maslu înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi.
La finalul Tainei Sfântului Maslu, Preasfinţitul Părinte Timotei a sădit un cuvânt de învăţătură în sufletele credincioşilor prezenţi în număr mare, tâlcuind Parabola Semănătorului, îndemnându-i pe credincioşi să primească seminţele mântuitoare ale Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos cu inima bună şi curată care, mai apoi împlinite în viaţa de zi cu zi, vor da rod însutit pentru viaţa cea veşnică.
După Taina Sfântului Maslu, Preasfinţia Sa împreună cu soborul au săvârșit slujba Parastasului pentru robul lui Dumnezeu Ion, tatăl Părintelui Vasile Baltărețu, și pentru robul lui Dumnezeu Gheorghe, tatăl doamnei preotese Elena, slujbă pe care ierarhul nostru o săvârşeşte în fiecare toamnă.
Dumnezeu să-i odihnească!
https://obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2014/127-octombrie-2014/751-taina-sfantului-maslu-in-parohia-tarragona-reus#sigProId57029c5e98