Iordanul s-a întors înapoi. În fiecare an, la marele praznic al Botezului Domnului Iisus Hristos, auzim aceste cuvinte minunate rostite de slujitorii lui Dumnezeu, într-o rugăciune care se citește la slujba de sfințire a apei.
Ca de fiecare dată, pentru creștinii ortodocși români din Roquetas de Mar, Spania, sărbătoarea Botezului Domnului este un prilej de mare bucurie duhovnicească, deoarece sărbătoresc și hramul Parohiei Ortodoxe Române din localitate.
Astfel, în acest an, preotul și credincioșii parohiei noastre au fost binecuvantați de Dumnezeu cu o vreme frumoasă, care a permis ca slujba de Bobotează să fie săvârșită în fața bisericii celei noi, care se află în construcție.
Cei peste 300 de credincioși prezenți la acest eveniment, împreună cu noul preot paroh, părintele Gheorghe Adrian Fofiu, s-au bucurat și de prezența în mijlocul lor a Doamnei Viceconsul Florența Ciubotaru, care a ținut să felicite comunitatea ortodoxă cu ocazia hramului bisericii noastre.
La finalul Dumnezeieștii Liturghii și după sfințirea apei, toți creștinii au fost binecuvantați și stropiți cu Aghiazmă Mare, după care a primit fiecare cozonac, prăjituri și suc, cu ocazia sărbătorii marelui praznic.
Preot Paroh,
Pr. Gheorghe Adrian Fofiu
https://obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2014/118-ianuarie-2014/673-te-au-vazut-apele-dumnezeule-si-s-au-temut-iordanul-s-a-intors-inapoi#sigProId2b7517b4d2