O zi frumoasă de toamnă, o adiere uşoară de vânt, razele prietenoase ale soarelui, pături colorate, relaxare alături de dragii credincioşi şi, nu în ultimul rând, coşuri pline cu bunătăţi, nu-i aşa că sună excelent? Chiar dacă anul acesta nu am avut timp de vacanţă, măcar câteva ore de relaxare la un picnic în mijlocul naturii sunt o idee bună.
Duminică, 15 septembrie, după Sfânta Liturghie am prânzit în Parcul Juan Carlos, într-o atmosferă familială caldă şi plăcută de bucurie, de tihnă şi relaxare.
Fiecare ieşire în natură este o lecţie de viaţă! Ne amintim cu plăcere de multe lucruri care ne sunt dragi. Lucruri care ne sunt familiare. Cerul albastru, iarba verde, florile, simplitate şi mult umor. Într-o lume a vitezei şi a luptei pentru perfecţiune, ieşirile noastre în natură corespund unei încercări de revenire la simplitate, onestitate şi armonie, unde lucrurile nu trebuie să fie neapărat perfecte.
Bucuria a fost întregită de prezenţa în mijlocul nostru a sărbătoriţilor din săptâmâna aceasta, ocazie cu care ne-am alăturat şi noi tuturor celor dragi care i-au felicitat până acum, cu urări din cele mai calde, din toată inima, de bucurii şi sănatate!
Tuturor, o reverenţă pentru această binecuvântata zi!
Pr. George Cimpoca
https://obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2013/113-septembrie-2013/598-coslada-fiecare-iesire-in-natura-o-lectie-de-viata#sigProId74f047025a