În duminica Floriilor, în biserica parohială “Sf. Nectarie Taumaturgul” din Coslada, credincioşii au participat la Sf. Liturghie, ocazie cu care s-au cuminecat, iar la final au primit ramuri binecuvântate de salcie.
La finalul liturghieI, părintele paroh le-a reamintit credincioşilor prezenţi: Din seara aceasta încep deniile, cu patimile lui Hristos. Sunt cele mai frumoase şi mişcătoare slujbe şi cântări de peste an. Veniţi seară de seară cât mai mulţi la sfânta biserică. Cum putem noi să dormim sau să lipsim din biserică când Hristos priveghează şi se roagă pentru toată lumea? Cum putem noi să râdem şi să bem când Fiul lui Dumnezeu este dat în mâinile hulitorilor şi ucigaşilor necredincioşi? Cum să lipsim de la biserică acum, când Hristos este trădat de propriul său ucenic şi este vândut iudeilor ca să fie judecat şi răstignit? Să mergem săptămâna aceasta după Iisus Hristos, pe drumul Crucii, care pentru noi este drumul vieţii, al iertării şi al mântuirii. Fără acest drum nimeni dintre oameni nu se poate mântui.
Seara, a avut loc în biserica parohială concertul de imne şi cântări, specifice Săptămânii Patimilor, intitulat: “Ca un om ai murit, de-a Ta voie, Doamne…!“ Pregătit de tinerii şi copiii parohiei, preţ de un ceas jumătate, programul a cuprins poezii religioase şi cântări, precum: Iată, Mirele vine în miezul nopţii…, Cu noi este Dumnezeu…, Doamne al puterilor…, Slavă… Şi acum… “Dezbrăcatu-M-au…”, Cămara Ta, Mântuitorul meu…, Prohodul Domnului etc, care au anticipat atmosfera specifică deniilor acestei perioade liturgice. Spectacolul s-a încheiat cu o agapă pregătită de sărbătoriţii zilei.
Pr. George Cimpoca
https://obispadoortodoxo.es/index.php/arhiva/evenimente-2013/109-mai-2013/542-concert-de-florii-in-parohia-coslada-spania#sigProId11b0be85f1